Caraş-Severin, Romania


Stagiul de pregătire, iniţial de zece zile,
al celor trei luptători francezi, de la Club Lupte
Nice (Franţa), s-a încheiat marţi, la
prânz, cu două zile mai devreme.


Mică festivitate


„Am fost nevoiţi să plecăm mai
repede, fiindcă cei trei sportivi trebuie să
fie joi la şcoală, ne-a declarat antrenorul
Fănel Carp. Tehnician care, reamintim, este
originar din Hunedoara, stabilit în Franţa
de 14 ani. A fost un stagiu excelent, aşa cum
anticipam. Eu bănuiam că va fi foarte bine,
lucru confirmat de colegul şi prietenul Adrian
Dacica, şi, mai cu seamă de domnul Rusalin
Fîc, directorul clubului, care ne-a oferit
condiţii deosebite. Le mulţumesc din tot
sufletul! Şi, îi aştept la Nice cu cea
mai sinceră căldură
sufletească“.


Modificarea programul delegaţiei franceze la
Reşiţa i-a surprins, într-un fel,
şi pe reprezentanţii Direcţiei pentru
Sport Caraş-Severin. În cele din urmă,
prof. Liliana Dacica a reuşit să organizeze,
ieri, o mică festivitate, prilej cu care le-a
înmânat sportivilor şi antrenorului
lor o diplomă de participare la Programul
„Punţi de prietenie“, promovat de
D.S.J. Caraş-Severin care, iată, a ajuns
şi în Franţa.


„Pe noi ne-a onorat faptul că Lupte Club
Nice a ales să colaboreze cu C.S.M.R., ne-a
declarat Rusalin Fîc, directorul general al
clubului reşiţean. Am încercat să
le asigurăm condiţii cât mai bune,
şi suntem bucuroşi că s-au simţit
bine la Reşiţa“.


Marius Moraru


[email protected]