Săpăturile se efectuează în baza unei solicitări primite la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICC) din partea urmaşilor celor patru. Reprezentanţii Institutului au început lucrările în dimineaţa zilei de joi.
„Trebuie să acţionăm în două locaţii. Una o ştim, pe cea de-a doua trebuie să o identificăm”, ne-a declarat în exclusivitate arheologul Gheorghe Petrov, cel ce conduce echipa IICC.
Cei patru, membri ai organizaţiei anticomuniste conduse de notarul Gheorghe Ionescu, sunt Petru Anculia zis Miloi, Gheorghe Urdăreanu zis Tunariu, Iovan Berzescu zis Micşescu şi Horia Smultea zis Crişu. Anculia şi Urdăreanu au fost ucişi într-o luptă cu trupele de Securitate la Pietrele Albe, lângă Teregova, la 22 februarie 1949. Cadavrele lor au fost expuse de către „puterea populară” în faţa Preturii (Primăriei) Teregova, fiind apoi îngropate într-o groapă comună din cimitirul La Suliţă. Berzescu şi Smultea, urmăriţi de Securitate după lupta de la Pietrele Albe, cad câteva zile mai târziu, pe 12 martie, pe dealul Dorane. Şi ei au fost aruncaţi în secret într-o groapă comună de la marginea cimitirului.
Într-unul din cimitirele comunei, în două locaţii diferite, reprezentanţii IICC fac tot posibilul pentru a descoperi rămăşiţele a patru dintre partizanii din 1949. Au venit tocmai de la Bucureşti pentru a încerca repararea unor nedreptăţi comise în urmă cu 60 de ani. Un eveniment ce va intra probabil în istorie. Iar pe de altă parte, un moment unic şi foarte emoţionant pentru urmaşii acestora care, în urmă cu şase decenii, şi-au văzut părinţii ucişi cu sânge rece.
Amintiri triste
Maria Iacob, fiica lui Petru Anculia, unul dintre partizanii ucişi, a fost la faţa locului. Avea doar şapte ani când tatăl ei a fost ucis „Tatăl meu, Petru Anculia a fost omorât în pădure. De acolo au vrut să îl aducă în sat tras de cai, dar pentru că nu se putea l-au adus cu o sanie, cu faţa spre vale. L-au pus în faţa primăriei, sub un nuc şi i-au bătut cuie în palme. L-au ţinut vreo trei zile acolo. Am fost acolo cu bunica mea pentru a-l recunoaşte şi când a cerut să îl luăm acasă ne-au spus că nu se poate pentru că a fost un om rău şi a comis multe crime. În acele zile veneau militarii la noi după lapte şi norocul nostru a fost că le-am putut spune unde să îl îngroape. Au venit şi după aceea şi o luau pe mama la post şi o ameninţau. Noi eram mici, ne era frică, eram speriaţi că nu se va mai întoarce“.
După 60 de ani, femeia îşi aminteşte că „I-au îngropat ca pe nişte animale. I-au aruncat în groapă şi au aruncat pământ peste ei“ şi tot ceea ce mai vrea e să îl înmormânteze creştineşte pe tatăl său. „Atunci nu am putut să îl luăm, l-au îngropat în hainele pe care le avea. Acum putem să îi oferim o slujbă. Chiar dacă e prea târziu“.
O altă poveste emoţionantă este cea a lui Nicolae Ciurică, unul dintre partizanii care au supravieţuit: „Grupul de rezistenţă armată împotriva comunismului, din comună, a luat fiinţă în anul 1948. Comuniştii tocmai câştigaseră alegerile, iar toţi cei care constituiau primejdie la adresa regimului erau înlăturaţi. În acea perioadă închisorile au „găzduit“ zeci de mii de români nevinovaţi. Însă nu toţi au capitulat în faţa regimului. Unii s-au refugiat în munţi şi au continuat lupta. Astfel au luat fiinţă şi cele două grupuri de partizani din Teregova, conduse de Spiru Blănaru şi Colonelul Uţa. În lupta contra regimului li s-au alăturat şi alţii. Dar toate eforturile au fost în zadar… Rând pe rând au fost prinşi, încarceraţi şi unii dintre ei ucişi. Când aveam 23 de ani, după patru ani de luptă am fost condamnat la 25 de ani de închisoare din care am făcut 10 ani, trei luni şi opt zile. A fost foarte greu, am suferit foarte mult. Cel mai mult am stat la Gherla de unde am şi fost eliberat prin decret prezidenţial, dar viaţa nu a fost mai uşoară. Nu aveam voie să plec niciunde, nu puteam să fac nici un pas fără a anunţa“. Acum, dl. Ciurică primeşte o pensie pentru fiecare an de persecuţie.
Din păcate este printre puţinii. Şi asta pentru că descendenţii partizanilor nu beneficiază de indemnizaţii băneşti. Pentru a repara această greşelă, Marius Oprea preşedintele IICC a înaintat un proiect de lege: „prin acel proiect am propus ca descendenţii partizanilor să primească 1 miliard de lei vechi. Din câte ştiu eu acum se află pe masa Ministerului de Finanţe“.
Pe lângă reprezentanţii IICC, la faţa locului, a fost prezent şi un procuror criminalist din cadrul Parchetului Militar Timiş. Săpăturile şi cercetările în comuna cărăşeană continuă şi zilele următoare.
„Considerăm că demersul nostru de exhumare a celor patru luptători anticomunişti este unul legal şi moral, în conformitate cu atribuţiile Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România“, preciza preşedintele Institului, Marius Oprea.
Biografiile celor a căror rămăşiţe vor fi exumate
ANCULIA Petru (zis MILOI), s-a născut în Teregova la 29 decembrie 1911. A absolvit 7 clase primare în localitatea natală, apoi a urmat şcoala profesionala CFR la Caransebeş, dar nu a profesat în acest domeniu. A învăţat cojocăritul şi croitoria la un meşter particular din Caransebeş, la care a fost 3 ani ucenic şi 3 ani calfă, după care a practicat în sat cojocăritul, iar o perioadă a fost angajat ca om de serviciu la Primăria din Teregova. În 1935 s-a căsătorit cu Stoichescu Ana, cu care a avut două fete – Elena şi Maria. În contextul intrării României în război a fost concentrat o perioadă la Regimentul 96 Infanterie, după care între 10.03.1942 şi 23.08.1944 a fost operativ pe frontul de est. Din punct de vedere politic a aparţinut Mişcării Legionare. A fostul unul din principalii colaboratori ai notarului Gheorghe Ionescu, având un rol marcant în constituirea şi activitatea grupului anticomunist din comuna Teregova. În noaptea de 12/13 ianuarie 1949 a participat la atacul împotriva postului de jandarmi Teregova. A căzut în lupta din 22 februarie 1949 de la Pietrele Albe (la 8 km vest de Teregova), spre Munţii Semenic, alături de Gheorghe Urdăreanu zis Tunariu, în încercarea de a salva grupul de la capturare. După ce au fost ucişi, cadavrele celor doi au fost expuse în faţa Preturii (azi Primăria) din Teregova. Împreună cu Gheorghe Urdăreanu a fost îngropat, în secret, de către autorităţi la periferia comunei. În prezent, groapa comună se află la extremitatea cimitirului numit de localnici La Suliţă.
URDĂREANU Gheorghe (zis TUNARIU) s-a născut la 26 mai 1902 în Cornereva şi s-a căsătorit în Domaşnea cu Staşa (Anastasia), de care se desparte, aceasta căsătorindu-se ulterior cu un anume Moise Benghia. Ocupaţia sa a fost agricultura. A făcut parte din grupul de partizani al fraţilor Duicu, format în martie 1948. În unele documente de arhivă apare ca fiind lider împreună cu fraţii Duicu. Alături de aceştia, în vara anului 1948, participă la formarea grupului armat condus de colonelul Ion Uţă. A îndeplinit misiunea de curier între grupurile Uţă şi Blănaru, iar în noaptea de 11-12 ianuarie 1949 a participat la atacul asupra postului de jandarmi Teregova.
După atacul asupra grupului Uţă din 25 ianuarie 1949, grupul se scindează, iar Urdăreanu se alătură grupului format sub conducerea notarului Gheorghe Ionescu şi avocatului Spiru Blănaru, după atacul asupra postului de jandarmi Teregova. Participă la confruntarea cu trupele de Securitate de la Pietrele Albe din 22 februarie 1949, fiind ucis în timpul luptei alături de Anculia Petru. A fost îngropat împreună şi în aceeaşi groapă cu acxesta, la marginea localităţii Teregova, la extremitatea cimitirului numit La Suliţă.
BERZESCU Iovan (zis MICŞESCU) s-a născut la 20 aprilie 1911 în Teregova, unde a urmat câteva clase primare. Ocupaţia s-a a fost agricultura. A fost căsătorit şi a avut trei copii, două fete şi un băiat. Membru al organizaţiei anticomuniste conduse de notarul Gheorghe Ionescu. În ianuarie 1949, în casa sa au depus jurământ de credinţă o parte din membrii organizaţiei. A luat parte la atacul asupra postului de jandarmi Teregova, precum şi la confruntarea de la Pietrele Albe din 22 februarie 1949. La 12 martie 1949, impreună cu Smultea Horia, fiind urmăriţi de Securitate, fug pe dealul Dorane, apoi trec pe înălţimea Cracul Cireşului, unde cad răpuşi de gloanţele urmăritorilor. Martorii oculari afirmă că cei doi, sau cel puţin unul dintre ei, a fost doar rănit, fiind apoi împuşcat încă o data. Berzescu Iovan, împreună cu Smultea Horia, au fost îngropaţi noaptea, în secret, într-o groapă comună situată în afara cimitirului La Suliţă, lângă grădina lui Ion Schinteie.
SMULTEA Horia (zis CRIŞU), a fost membru în organizaţia notarului Gheorghe Ionescu. A participat la atacului asupra postului de jandarmi. Anculia Romulus zis Miloi, participant la confruntarea cu trupele de Securitate atunci când au fost omorâţi cei doi, relatează: „toţi cinci (Martin Copăceanu zis Rică, Berzescu Iovan zis Micşescu, Smultea Horia zis Crişu, Ianăş Grozăvescu zis Pârvu, Mariţescu Romulus zis Fiert / Trandă) or plecat la locul numit Dorane, pe unde mai fusăsăm noi, şi ei or făcut focul, că era şi frig şi or crezut că-şi fac ceva de mâncare, dar când ei s-or pregătit să mănânce, armata o fost pe ei, apoi or fugit, or trecut Timişul, după aceea iar or trecut dincolo Timişul, când pe cealaltă parte, şi în această hărţuială au căzut morţi Iovan Berzescu şi Horea Smultea zis Crişu; ar fi spus cei doi Vulineţi, care au fost luaţi de Securitate ca să-i conducă, că Horea ar fi fost puşcat numai într-un picior, pe urmă l-au puşcat mortal. Martin Copăceanu zis Rică,Ianăş Grozăvescu zis Pârvu, Mariţescu Romulus zis Fiert/ Trandă or fugit…”
Nina Curiţa, Doina Rolea