Mai întâi, ani de zile, s-a ocupat de
copiii străzii din gară, apoi a ajutat, an de
an, aproximativ 500 de familii nevoiaşe, în
majoritate de etnie rromă, cu
îmbrăcăminte, alimente, haine pentru
iarnă, diverse articole casnice, cu sute de
milioane de lei. Apoi a ajutat zonele calamitate,
inclusiv din judeţul Arad. În prezent
poartă de grijă vieţuitorilor de la
Adăpostul de noapte (str. Decebal).
În anul acesta Societatea s-a reorganizat
printr-o conducere nouă, pe bază de
voluntariat, cuprinzând persoane competente
în diferite domenii încât
îşi propune ca, pe lângă actele
de caritate, să ridice nivelul de activitate,
ocupându-se şi de educarea
religios-morală, culturală, socială
şi sanitară a tineretului şi
credincioşilor.
În acest scop am lansat un număr de 2.000 de
adeziuni de participare şi înscriere pe baza
cărora fiecare primeşte un carnet de membru,
valabil până în 2020, cu
cotizaţie de minim 10 lei pe trimestru. Ne
apropiem de 400 de membri şi sperăm să
ajungem la 600 carnete, câte am tipărit.
Pentru aceasta facem un apel de suflet tuturor femeilor
ortodoxe – medici, profesori, ingineri,
învăţători, directori, patroni,
agenţi economici, funcţionari, penionari etc
– de a vă înscrie în Societatea
«Cuvioasa Parascheva» deoarece dvs. femeile
aveţi o genă în plus care vă
apleacă mai mult spre familie, spre copii şi
doriţi mai mult ca orice liniştea şi
fericirea familiei dvs., printr-o educaţie
creştinească sănătoasă,
ajutând astfel Biserica noastră în
activitatea misionară. Iar cele care doriţi
şi dispuneţi de timpul necesar şi
aveţi iniţiativă în acest domeniu,
vă primim cu dragoste şi cu inima
deschisă. Avem nevoie de dvs. ca,
împreună cu lucrarea Bisericii noastre
şi cu rugăciunile Cuvioasei Parascheva
către Mântuitorul nostru Iisus Hristos,
să avem un rezultat de care să se bucure
întreaga societate a Aradului.
Informaţii: pe coperta din spate a fiecărui
carnet sunt înscrişi cei zece
încasatori şi membri din conducere, pe care
îi puteţi contacta telefonic. Un carnet
în alb există la Catedrala Veche unde se
vând lumânările. Vă
aşteptăm cu drag!
Pr. Ioan Popa,
coordonatorul Societăţii
