Caraş-Severin, Romania

Proiectul a fost aprobat luni de Senat pentru că există necesitatea reglementării utilizării reţelei Universităţii, mai ales că ne află în mediu academic, ne-a declarat Cornel Antal, rectorul instituţiei. Acest tip de regulament este întâlnit şi în alte universităţi din ţară, printre acestea se regăsesc Universitatea Tehnică din Bucureşi, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad şi Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj Napoca.

Fără obscenităţi

Conform regulamentului informaţiile transmise şi stocate în reţeaua Universităţii trebuie să fie motivate de interesul academic al utilizatorilor. Nu se permite folosirea reţelei pentru operaţiuni comerciale personale neautorizate, traficul de informaţii ce intră sub incidenţa legii. Între materialele interzise se regăsesc materialele cu caracter obscen sau pornografic, materialele care incită la ură naţională, rasială sau religioasă şi orice materiale care aduc atingere demnităţii umane.

De asemenea se restricţionează accesare, copierea, arhivarea, multiplicarea şi distribuirea de materiale protejate prin legea dreptului de autor (texte, grafică, filme sau muzică). Un alt capitol ţine să îi respondsabilizeze pe utilizatori amintindu-le că „intervenţia neautorizată asupra echipamentelor precum şi crearea de disfuncţionalităţi sau defecţiuni poate duce la imputarea costului acestora persoanelor responsabile şi interzicerea accesului la resursele de calcul ale Universităţii”.

 

Valentin Teuca