Caraş-Severin, Romania

La meciul de fotbal dintre echipele „FC CFR 1907 Cluj-Napoca” şi „FC Dinamo Bucureşti” efectivele Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca vor asigura măsurile de ordine în imediata apropiere a stadionului iar în cazul tulburării ordinii publice vor interveni şi în interior. Jandarmii vor acţiona pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pe traseele de deplasare a suporterilor, în zona stadionului şi pentru prevenirea săvârşirii unor fapte antisociale sau de tulburare a ordinii publice atât înaintea începerii partidei cât şi după terminarea acesteia. Spectatorilor le este interzis să introducă pe stadion băuturi alcoolice, făclii, artificii, petarde, torţe, sticle, materiale explozive, incendiare ori fumigene sau alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice şi care pot conduce la producerea actelor de violenţă. De asemenea, spectatorilor le este interzis să profereze ori să scandeze cuvinte şi expresii obscene sau care să incite la xenofobie, la ură rasială, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică. Spectatorilor le mai este interzis să arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor, a jucătorilor sau asupra forţelor de ordine precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu orice fel de obiecte şi de asemenea le este interzis să se caţere sau să escaladeze gardurile care delimitează spaţiul de joc de tribună sau gardurile interioare.