Caraş-Severin, Romania

Cel mai disputat subiect din ultima perioadă este în mod evident majorarea salariilor din domeniul educaţional. Aflaţi în Caraş-Severin, Gheorghe Izvoranu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Învăţământ „Spiru Haret“ şi Marius Nistor, preşedinte executiv în cadrul aceleiaşi federaţii, au susţinut o conferinţă de presă tocmai pe acest subiect.

„Nu cerem mai mult decât ni se poate da. Nu cerem să se ia din alte domenii pentru a ni se da nouă. Noi vrem doar ce e al nostru. Dacă acest lucru se va întâmpla, aşa cum este şi firesc, nici economia ţării nu va intra în colaps şi nici nu va avea cineva de suferit“, a spus Gheorghe Izvoranu, preşedintele FSÎ „Spiru Haret“.

Liderii FS „Spiru Haret“, care are cam 400 de membrii în Caraş-Severin, au fost întrebaţi de Jurnal de Caraş-Severin cine consideră dânşii că ar fi vinovaţii pentru faptul că elevii români sunt poziţionaţi de studiile în domeniu sub pragul mediocrităţii şi dacă cumva există o legătură între nestimularea financiară a dascălilor şi această situaţie.

Răspunsul a venit de la Marius Nistor, preşedinte executiv FSÎ, care a culpabilizat atât mediul în care trăieşte elevul lui 2008 dar a menţionat şi: „din cauza salariilor, oamenii cei mai buni au plecat din sistem şi au venit persoane care nu au nici vocaţie de dascăl şi nici pregătire substanţială. Totuşi, în momentul de faţă vocaţia dascălilor trece prin buzunar.”

Anca Preda

[email protected]