Caraş-Severin, Romania

El a ţinut să transmită, invitaţilor, prin intermediul mass-media că, pune accent pe ţinuta de bal. Cu atât mai mult, cu cât, oaspete de onoare al balului va fi reprezentantul Casei Regale a României, Principele Radu Duda. „Casa Regală este asaltată de invitaţii şi este o onoare ca reprezentantul acesteia să şi participe. Se întîmplă poate, să fii astfel onorat, o dată , de două ori în viaţă”, spune Ioan Lucian.

Andra şi 200 de invitaţi

Dacă anul trecut atmosfera a fost animată de Talisman, organizatorii au apelat şi , la această ediţie a abalului, la una dintre cele mai bine cotate soliste. Andra va avea un recital de 60 de minute. De altfel, balul are un buget de „câteva sute de milioane”. Sunt aşteptaţi să participe peste 200 de invitaţi, atât exponenţi ai mediului de afaceri, cât şi oameni politici. Balul Patronilor va fi ultimul eveniment monden al anului, organizat cu o săptămână înainte de debutul Postului Crăciunului.

Premiază excelenţa în afaceri

Federaţia Patronilor Bihor va acorda, şi în acest an, la Balul patronilor, premii de excelenţă. Cea de-a IX ediţie a Balului patronilor va avea loc pe 7 noiembrie la Hotel Internaţional din Băile Felix. Pentru al doilea an, consecutiv, organizatorii anunţă acordarea unor premii de excelenţă. Un criteriu decis în stabilirea premianţilor va fi ajutorul pe care întreprinzătorii l-au dat dezvoltării mediului de afaceri din Bihor. Primul posesor al diplomei de excelenţă în afaceri, oferită de Federaţia Patronilor Bihor, a fost Marcel Bărbuţ, proprietarul Adeplast. Organizatorii au recunosct că decisiv în premierea lui Bărbuţ a fost faptul că a iniţiat şi a fost coorganizator al seminarului internaţional cu tema „Reabilitarea termică a construcţiilor”. Anul acesta, premiile vor fi înmânate de Alteţa Sa Regală – Principele Radu al României.

Criterii

Dacă „atenţia acordată mediului de afaceri” este un criteriu subiectiv, preşedintele Federaţiei Patronilor Bihor, Ioan Lucian, spune că „în desemnarea câştigătorilor, la secţiunea omul de afaceri al anului, vor cântări, evident: rezultatele economice, cifra de afaceri, numărul de angajaţi”.

Federaţia Patronilor Bihor are 320 de membri, dar balul patronilor, care se doreşte a fi evenimentul monden al anului, se adresează şi oamenilor de afaceri care nu fac parte din Federaţie. Coorganizator al evenimentului, în acest an, va fi şi organizaţia oamenilor de afaceri italieni, UNIMPRESA.

Veronica Bursasiu