Cu toate că de la 1 ianuarie 2007 stagiul militar obligatoriu va fi desfiinţat, armata urmând să se facă doar pe bază de voluntariat, mai sunt încă două cicluri de încorporări. Zilele acestea, la Centrul Militar Zonal Timiş se strâng rândurile pentru încorporarea tinerilor pentru seria iunie 2006.
Începând cu acest ciclu, cei care se încorporează în această serie vor primi Livretul Militar în luna decembrie a.c. Cel mai mare avantaj al acestora este că pot privi armata ca pe un serviciu. Ei pot rămâne la oaste, instrucţia fiind luată în considerare pentru cei care vor să devină militari profesionişti. Soldaţii şi gradaţii voluntari – cu vârste între 18 şi 26 de ani – pot semna la angajare contracte care pot fi de până la 4 ani.
Această categorie de militari va reprezenta principala sursă pentru formarea subofiţerilor, indiferent de gradul pe care îl au. Soldaţii şi gradaţii voluntari vor avea posibilitatea astfel să se perfecţioneze în diverse arme. armata va fi transformată într-una de profesionişi, nu forţă de muncă gratuită, cu tineri folosiţi la scos ceapă şi cartofi.
Sabin Cercel