Raportul întocmit de DSP a fost trimis reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii care vor decide care dintre propunerile conducerii Direcţiei de Sănătate vor fi luate în considerarea la restructurarea sistemului snaitar araădean.
Una dintre aceste propuneri se referă la scăderea numărului de paturi la Spitalul Matern. Astfel, de la 305 paturui câte există acum, autorităţile sanitare ar dori să se ajungă la 270. În schimb, se susţine funcţionarea, în continuare, a Secţiei de Obstetrică-Ginecologie în oraşul Ineu.
Deşi scădrea numărului de paturi este semnificativă, conducerea DSP susţine că acest lucru nu înseamnă decalificarea maternităţii. S-a mai propus ca secţiile de ORL şi Oftalmologie, care acum funcţionează în cadrul Spitalului Municipal, să treacă la Spitalul Judeţean pentru că deservesc întreg judeţul.
În schimb, Secţia de Psihiatrie va reveni la Muncipal. În cazul în care Ministerul Sănătăţii va aproba propunerile trimise de la Arad, atunci autorităţile sanitare speră să obţină mai multe paturi la neurologie, cardiologie şi medicină intervenţională.
Diana Rotar