Caraş-Severin, Romania

UTA nu a oficializat fuziunea, dar noul investitor al UTA-ei a spus, încă o dată, că echipa va juca în Divizia B, dar se aşteaptă şi oficializarea tranzacţiei. Şi de această dată, Bara a refuzat să spună cu cine s-a bătut palma, dar a declarat că mai trebuie aşteptat puţin, pentru a intra în posesia mai multor amănunte.

„Da, am spus că organizăm o Conferinţă de presă, dar mi-am dat seama că este, totuşi, devreme pentru a răspunde tuturor întrebărilor dumneavoastră. Vă interesa de Şunda, de lotul de jucători, de organigrama clubului. Nu puteam să vă dăm toate amănuntele, dar să ştiţi că le veţi avea săptămâna viitoare. Mai aşteptaţi puţin. Nu a căzut afacerea, UTA va juca tot în Divizia B, de asta să fiţi siguri. Mai avem o ultimă întâlnire cu echipa de la care vom prelua locul, pentru a oficializa totul. Până atunci, nu doresc să dau nici un detaliu. Vreau să mă înţelegeţi, deoarece dacă se va întâmpla o minune, ziceţi că sunt mincinos, şi aşa am observat că nu sunt prea bine văzut de unii colegi din presă. Până joia viitoare nu cred că mai ajung la Arad, dar s-ar putea ca la începutul săptămânii următoare să intraţi în posesia majorităţii informaţiilor de care aveţi nevoie”- a declarat Nicolae Bara.

Aşadar, noul investitor al „Bătrânei Doamne” ne îndeamnă să mai aşteptăm puţin, deoarece nu vrea să mai vorbească degeaba, atâta timp cât nu s-a oficializat trecerea UTA-ei în Divizia B. Rămâne de văzut cât de îndepărtată va fi ziua în care – totuşi – noii conducători vor anunţa ce au de gând să facă, până acum lucrând doar în secret, iar asta, deşi Bara zice că are nevoie de ajutorul presei din Arad, căreia – însă – nu-i oferă nici o informaţie, ba – mai mult – îi spune să aibă răbdare. Suporterii însă nu au, şi aşteaptă veşti din tabăra echipei favorite. Nu-i aşa, domnule Bara?

Leo Sfâra