Pe parcursul a 11 zile, inspectorii OPC alături de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor au luat la control toate cele cinci tabere existente în Caraş-Severin.
Echipele au verificat legalitatea funcţionării unităţilor, adică existenţa avizului din partea Autorităţii Naţionale pentru Tineret, aspectul şi starea clădirilor, respectarea prevederilor la prepararea alimentelor, precum şi calitatea alimentelor. În urma controalelor a fost descoperită o singură neregulă.
Mai exact, la Centrul de Agrement Râul Alb, aflat în subordinea Direcţiei Judeţene pentru Tineret Caraş-Severin, proiectele de liste de meniu nu erau întocmite corect pentru că nu era trecut gramajul alimentelor. Tabăra a fost sancţionată cu „avertisment“.