În cadrul conferinţei de presă, acesta a povestit despre una dintre întâlnirile pe care le-a avut cu Stejărel Olaru: „Am fost contactat de dl Damian, şeful de la Pieţe, pentru a avea o întâlnire secretă cu candidatul liberal care avea ca temă:o campanie curată. Până să ajung acolo am fost întrebat de două persoane dacă merg să mă întâlnesc cu Stejărel Olaru, am zis că nu şi acum regret. Totuşi, când ne-am văzut, am constatat că era însoţit de dl Damian şi de un fost ofiţer de securitate, profesor universitar. După o discuţie scurtă ne-am despărţit stabilind că totul va decurge normal“.
Se pare că totul a fost bine până în ultima zi de campanie când, conform senatorului PSD, contracandidatul său l-a atacat într-o emisiune televizată „iar eu nu am mai putut replica“, a spus Bălan.
