Caraş-Severin, Romania

Omul a ajuns în spital, la Urganţe, cu grave probleme de inimă, de plămâni şi renale (cardiopatie ischemică, astm bronşic, emfizem pulmonar etc.).

Povestea sa continuă: „Timp de aproape trei zile am fost în comă şi a dat Dumnezeu că am nimerit un doctor foarte capabil şi m-a pus pe picioare, dl doctor Adrian Măgureanu. A stat lângă mine, lângă familia mea, după care, atunci când mi-am revenit, m-a transferat la altă secţie. Mă uit în toate ziarele de la Reşiţa şi n-am văzut nici un doctor care să fie cetăţean de onoare al oraşului. Numai sportivi, pictori ş.a.m.d., cineva care nu are contact cu viaţa noastră. Ei au adus fală Reşiţei, dar n-au adus un ban, n-au salvat o viaţă. Doresc să-l treacă în cartea de onoare a Reşiţei“.