Arad - CJA a anunţat continuarea proiectului de reabilitarea a DJ 792C sector Curtici – intersecţia cu DN79, tronson în lungime totală de 7,2 kilometri.
Acum, în etapa a doua, vor fi reabilitaţi 3,693 km, între km 63+455÷67+147,94. Reabilitarea drumului face parte, în fapt, dintr-un concept comun al judeţelor Arad şi Bekes de reabilitare a drumurilor în zona de frontieră, proiect care cuprinde reabilitarea a două drumuri paralele cu frontiera, precum şi a drumurilor de legătură cu acestea.
În România, drumul paralel cu frontiera are următorul traseu: Pecica – Turnu – Dorobanţi – Macea – Sânmartin – Grăniceri – Pilu, iar în Ungaria: Mezohegyes – Battonya – Dombegyhaz – Kevermes – Lokoshaza – Elek – Gyula. Două dintre drumurile de legătură, Variaşu Mic – Dombegyhaz şi Grăniceri – Elek, au fost deja reabilitate, pe partea română, prin Programul România – Ungaria Phare CBC 20 04 /INTERREG IIIA iar pentru tronsonul Curtici – Dorobanţi, Guvernul României a aprobat deja reabilitarea din Fondul de rezervă bugetar.
În plus, drumul de legătură dintre Curtici şi Lokoshaza va fi reabilitat odată cu reţeaua de drumuri paralele cu frontiera. În comunicatul remis de CJA se arată şi faptul că proiectul „Reabilitare DJ 792C Sector Curtici – intersecţia cu DN79, Etapa II, va contribui la îmbunătăţirea infrastructurii fizice de transport în regiunea de frontieră, fluidizarea traficului transfrontalier de pasageri şi mărfuri”.
A.B.
