Autorităţile judeţene consideră
că au făcut faţă situaţiei
create de ninsorile căzute în ultimele trei
zile. Pentru o evaluare globală a situaţiei,
duminică, 15 februarie 2009, la ora 12, a avut loc
întrunirea Comitetului pentru Situaţii de
Urgenţă, la au participat
autorităţile responsabile pentru
menţinerea siguranţei în judeţ.
„Au fost multe localităţi care au
rămas fără energie electrică
însă s-a intervenit în timp util.
Trebuie să fim precauţi, să ştim
ceea ce se întâmplă în fiecare
moment dar şi ceea ce se poate
întâmpla“, a spus Sorin
Frunzăverde, preşedintele Consiliului
Judeţean Caraş-Severin.
Astfel, chiar dacă din informările celor
prezenţi drumurile erau circulabile şi nu
s-au întâmpinat probleme grave, de la
dispeceratul Serviciului Judeţean de
Ambulanţă am aflat că mai multe
ambulanţe au rămas împotmolite pe drum,
un exemplu în acest sens fiind zona Anina.
Ultimele trei zile au însemnat pentru
judeţul Caraş-Severin un sigur lucru:
multă, multă zăpadă. Din fericire,
nu s-au înregistrat situaţii extreme
însă nu putem spune că s-a terminat. Pe
drumurile naţionale s-a circulat, pe tot parcursul
sfârşitului de
săptămână, în condiţii
de iarnă cu un strat de zăpadă de 1-2
centimetri.
În aceiaşi situaţie fiind şi
drumurile judeţene, unde s-a circulat în
condiţii de carosabil umed cu porţiuni de
zăpadă de 2-3 centimetri. O problemă mai
deosebită a apărut pe DJ 571 B,
Cărbunari-Stăncilova, unde circulaţia a
fost întreruptă pe o porţiune de 300 de
m din cauza zăpezii vâscolite de aproximativ
60 centimetri de pe carosabil, aici SC Drumuri
Judeţene a acţionat pentru deszăpezire
cu un buldozer. Circulaţia a fost reluată pe
acest tronson abia ieri, în jurul orelor 16.20
după ce s-a acţionat cu şapte tone de
material.
În data de 14 februarie, începând cu
orele 13 reţeaua de curent electric a cedat
iarăşi, astfel încât oamenii din
Duleu, Valea Mare, Bărbosu, Valeapai au rămas
fără curent. Situaţia a fost
remediată după mai bine de opt ore şi 30
de minute.
Cotele râurilor din bazinele hidrografice ale
judeţului au crescut uşor, însă
în cea mai mare parte se situează sub cota
de atenţie.
Stratul de zăpadă pe muntele Semenic a
depăşit 70 de cm, în timp ce pe
Ţarcu stratul de zăpadă a ajuns la 150
de cm. Problemele sunt departe de a se fi
încheiat, asta pentru că există
posibilitatea ca foarte mulţi copaci să
cedeze greutăţii stratului de
zăpadă iar reţeaua de curent electric
să fie iarăşi pusă la
pământ şi, mai mult decât
atât, în condiţiile de
încălzire bruscă, vom fi din nou
expuşi la inundaţii.
„Toate primăriile din judeţ trebuie
atenţionate în acest sens, să fie
pregătite pentru orice“, a spus Sorin
Frunzăverde, preşedintele Consiliului
Judeţean Caraş-Severin. În concluzie,
autorităţile judeţene şi locale vor
trebui să fie pe poziţie pentru ca oamenii
să fie în siguranţă.
Anca Preda
