Municipiul Reşiţa are parte de mulţi factori care poluează. După ce problema de la oţelăria combinatului din Reşiţa a fost parţial rezolvată prin punerea în funcţiune a Instalaţiei de Desprăfuire în valoare de 9,7 milioane de dolari, acolo au fost executate şi lucrări de reparaţie şi închidere la acoperişul halei Oţelăriei Electrice, pe o suprafaţă de 7.500 mp, reprezentând acoperişul halei platou şi a luminatoarelor din acestă zonă.
Aceste lucrări vor continua în perioada imediat următoare, în aproximativ trei luni fiind finalizate lucrările la încă 6.000 mp de acoperiş, în zona halei de turnare. Odată cu repararea acoperişului se va realiza şi o mai bună izolare a zonei de lucru a oţelăriei faţă de mediul înconjurător.
La combinat există însă un investitor, dar la haldina de gunoi… Azi, ne-am deplasat la faţa locului pentru a putea fotografia haldina de gunoi fumegând.
Ajunşi acolo am fost opriţi de un domn, probabil responsabil cu buna desfăşurarea a activităţii de acolo. Am vazut totuşi două escavatoare care erau în plină acţiune. De la Gheorghe Marchiş, director executiv Precom, am aflat că: „societatea acţionează la stropirea deşerilor, iar de săptămâna viitoare se vor aduce cantităţi considerabile de pământ şi moloz pentru a fi depozitate peste deşeurile din haldină.“
Am luat legătura şi cu dna. Melania Carp, purtător de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Caraş-Severin, care ne-a informat că: „Proprietarul haldinei este Consiliul Local Reşiţa. În prezent se negociază programul de conformare până în 2009, când va trebui să îşi sisteze activitatea.“
Problema este că haldina constituie un poluator permanent al municipiului. „Până la sfarşitul anului 2009 sunt prevăzute investiţii şi pentru captarea biogazului, cel „vinovat“ de întreţinerea arderilor necontrolate“, ne-a informat Teodora Damian, consilier în cadrul Compartimentului Gestiune Deşeuri şi Chimicale, din cadrul APM.
Anca Preda
