Locuitorii străzilor Lipovei şi Păstorului din cartierul Micălaca supun, public, atenţiei Consiliului Local Arad, Primăriei Arad şi primarului Gheorghe Falcă, problema cu care se confruntă:
„Respectivele străzi sunt circulate în permanenţă de utilaje şi camionane grele care deservesc societăţile comerciale ce îşi desfăşoară activitatea pe platforma industrială a fostului poligon de prefabricate, situat dincolo de calea ferată Arad-Bucureşti. Ca urmare a traficului greu, confortul şi sănătatea celor care locuiesc pe respectivele străzi sunt grav afectate. Mai mult, vibraţiile produse de trecerea vehiculelor de mare tonaj afectează structura de rezistenţă a caselor, toate având deja crăpături şi fisuri ale pereţilor şi fundaţiilor.
Ştim că politica de dezvoltare urbanistică a municipiului Arad presupune separarea zonelor locuite de platformele de producţie industrială. Dacă sunteţi consecvenţi acestui concept, el nu are finalitate dacă circulaţia utilajelor şi camioanelor grele ce deservesc aceste zone industriale continuă să străbată cartierele de locuinţe. În cazul în speţă, ştim că din punct de vedere tehnic poate fi găsită o soluţie astfel încât traficul greu ce deserveşte societăţile situate în fostul poligon de prefabricate să aibă ieşire-intrare ocolitoare străzilor menţionate.
Soluţii pe termen scurt şi lung
Suntem conştienţi că aceasta presupune timp şi de aceea, vă rugăm să luaţi ca măsuri imediate limitarea prin indicatoare a vitezei de circulaţie pe străzile Păstorului şi Lipovei şi construirea de îndată a denivelărilor pe carosabil, care să diminueze tendinţa de viteză a şoferilor şi a diminua astfel vibraţiile produse. Vă reamintim că singura soluţie definitivă şi acceptabilă rămâne scoaterea în afara cartierului a traficului greu ce deserveşte platforma industrială din Micălaca.
Domnule primar, domnilor consilieri, aţi văzut în călătoriile dumneavoastră prin Europa aceasta spre care tindem, vreun oraş ale cărui străzi să fie străbătute de camioane grele încărcate cu prefabricate din beton şi buşteni? Evident că nu aţi văzut. Şi atunci vă întrebăm: este Aradul oraş european iar dumneavoastră sunteţi edili europeni?
Cu certitudinea că vom fi înţeleşi şi ajutaţi, semnează toţi locuitorii străzilor Lipovei şi Păstorului.
D.D.
