Asta pentru că în şedinţa de Guvern de miercuri s-a decis ca astfel de manifestări speciale să fie organizate în Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca, Constanţa şi Craiova, iar un grup tehnic, format din personalităţi publice şi oameni de cultură, coordonat de Secretariatul General al Guvernului, va gestiona serbările legate de aderarea României la Uniunea Europeană.
Premeirul a anunţat că a luat această decizie pentru că a fost nemulţumit de faptul că până acum s-a făcut prea puţin pentru organizarea unui eveniment care este cel mai important din punct de vedere istoric, după Unirea din 1918. De altfel fiecare judeţ din ţară va primi fonduri speciale pentru organizarea acestor evenimente, ce vor avea loc între 24 decembrie şi 1 ianuarie.
Pentru Timiş va fi alocată suma de 1,5 miliarde lei vechi. Ziua de 1 ianuarie a fost declarată „Ziua aderării României la Uniunea Europeană”.
Carmen Barna
