O situaţie nerezolvată nici la această dată. În primă fază, datoriile clubului au condus la sistarea temporară a gazului metan. Ei bine, după ce s-a rezolvat litigiul, specialiştii au ajuns la concluzia că centrala termică proprie nu mai poate face faţă, existând riscul să „cadă“ în orice clipă.
Astfel, pe perioada în care au mai fost în activitate, juniorii au folosit vestiarul „oaspeţilor“, de sub tribuna oficială. Iar acum sunt în vacanţă forţată.
Dar, se pune întrebarea, ce vor face când îşi vor relua antrenamentele?
„Am întocmit un plan de investiţii, pentru 2007, cu toate problemele, inclusiv cu achiziţionarea unei centrale noi, plan pe care l-am depus la primărie, ne-a declarat ieri, Eugeniu Călin, organizatorul de competiţii al clubului din Valea Domanului. Avem promisiuni că în luna ianuarie a anului viitor, această problemă va fi rezolvată“.
Marius Moraru
