22 de „pitici” – 8 băieţi şi
14 fete – învaţă în clasa I la
Colegiul Naţional „Elena Ghiba Birta”
Arad. Ei sunt de veseli, deschişi, dezinvolţi
şi comunicativi. După un semestru de
şcoală s-au legat între ei prietenii
strânse…
„Cel mai mult le place să glumească
şi să se joace – ne mărturisteşte
învăţătoarea lor, Luminiţa
Gabor. Când citesc sau socotesc devin foarte
serioşi şi se încruntă puţin.
Când ascultă poveşti stau cu
guriţele deschise. Din când în
când, dacă sunt flămânzi, mai
mănâncă o literă două atunci
când scriu. Nu ajung încă la cuier,
ţâşnitoare sau la oglinda din baie, dar
sunt isteţi atunci când trebuie să
rezolve o problemă la matematică sau să
descifreze un text. Sunt harnici şi
ambiţioşi şi cu toate că
există competiţie în clasă
ştim să ne ajutăm unii pe alţii la
nevoie”.
Aşa i-am cunoscut şi noi pe
„bobocii” de la „Ghiba Birta”.
S-au bucurat când au auzit că vom face o
pagină în ziar în care vor apărea
cu toţii. Ne-au arătat că şi ei au,
pe perete, „Copăcelul prieteniei”,
care reprezintă întrega clasă pentru
că, pe frunzele acestuia, sunt puse fotografiile
lor. Ne-au mărturisit apoi cine citeşte
ziarul la ei acasă şi am vorbit şi
despre alte lucruri serioase. Discuţiile au
culminat cu întrebarea despre ce ar dori să
se facă atunci când vor fi mari. Aici
fantezia şi argumentaţiile lor au fost care
de care mai interesante. Dar despre visele lor de
viitor puteţi afla şi dumneavoastră din
pagina pe care le-o dedicăm.
V.F.
