Caraş-Severin, Romania


Având în vedere că este vorba de
cauciuc, material care arde greu,
există pobabilitatea ca acesta să continue
să ardă până la epuizare,
fără a se putea interveni la stingerea lui
definitivă. La primul incendiu de proporţii,
izbucnit în ianuarie, pompierii au acoperit,
după intervenţia cu apă, spumă
şi azot, cauciucurile care încă ardeau,
cu tone de pământ, pentru a
înăbuşi flăcările. Reamintim
că la acel incendiu, au fost
mobilizaţi 51 de pompieri din
cadrul Staţiei de Pompieri
Aleşd
şi al
Detaşamentelor 1 şi 2
Oradea
, coordonaţi de
Prim-Adjunctul Inspectorului Şef, Col.
Baş Ioan
, în cooperare cu
Serviciile Voluntare pentru Situaţii de
Urgenţă Ţeţchea şi
Tileagd
. Forţele de intervenţie, au
acţionat în jur de 24 de ore cu ajutorul
mijloacelor de intervenţie din dotare, dar şi
cu excavatoare şi autobasculante, pentru a
înnăbuşi tonele de cauciucuri
incendiate.

Ardeau mocnit sub
pământ



Din declaraţiile specialiştilor, aceste
cauciucuri continuă să ardă mocnit
şi în prezent, sub stratul de
pământ, fapt care a cauzat atât cel
de-al doilea, cât şi al treilea incendiu,
izbucnit luni seară. Din cauza rafalelor de
vânt, stratul de pământ e măturat
treptat, descoperind în timp cauciucurile.
Astfel, flăcările mici sunt alimentate de
oxigen, producând noi arderi. În urma
evenimentului de luni, specialiştii ISU
Crişana
au hotărât să
îndepărteze din zonă toată
cantitatea de pământ, dar şi
cauciucurile semi-arse pe care le acoperea, aceasta
fiind singura soluţie pentru evitarea unei
reaprinderi.


Alexandra Borz


Foc apocaliptic la Telechiu