Caraş-Severin, Romania


Numărul posesorilor de autoturisme a crescut
considerabil în ultima perioadă. Acest fapt
se datorează în mare parte taxei de
primă înmatriculare care de cele mai multe
ori a fost foarte scăzută pentru
maşinile vechi, pe care şi le permit cei mai
mulţi locuitori ai judeţului
Caraş-Severin.


În momentul de faţă numărul
maşinilor înmatriculate în municipiul
Reşiţa e de peste 20.000 de automobile,
în contextul în care parcul auto al
judeţului Caraş-Severin numără
câteva zeci de mii de maşini, iar
numărul acestora e tot mai mare.


Astfel, doar în luna februarie, la Serviciul
Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi
Înmatriculări Vehicule, au fost
înmatriculate 619 autoturisme doar cu taxa de
primă înmatriculare.


„E un număr mic ţinând cont de
faptul că în luna ianuarie au fost
înmatriculate peste 1.000 de maşini. Şi
au existat luni şi mai aglomerate din acest punct
de vedere“, ne-a declarat comisarul George
Marinescu şeful Serviciului de
Înmatriculări. Dintre acestea, cele mai
multe sunt maşinile second-hand şi doar un
procent de 10% reprezintă maşinile noi,
scoase din fabrică.


În ceea ce priveşte preferinţele
cărăşenilor pentru anul de
fabricaţie se poate constata că cele mai
multe autoturisme sunt cele cu o vechime între 13
şi 16 ani, care au Euro 2 şi a căror
preţ de achiziţie în ţările
din Uniunea Europeană e de câteva sute de
euro, iar taxa de înmatriculare e cuprinsă
între 200 şi 300 de euro în
funcţie de capacitatea cilindrică a
motorului.


Doina Rolea


[email protected]