Caraş-Severin, Romania


Proiectele derulate în această perioadă
de Inspectoratul Şcolar Judeţean au fost
prezentate, joi, la sediul instituţiei, chiar de
una dintre echipele de manageri implicate în
implementarea acestora.


În momentul de faţă, în
Caraş-Severin se derulează două proiecte
care se adresează cadrelor didactice, unul pentru
managerii din educaţie, iar altul derulat prin
Grupul Şcolar Industrial „Alexandru
Popp“ din Reşiţa, la care se
adaugă alte şapte pentru elevi, câte
două derulate de Grupul Şcolar Auto din
Caransebeş şi de Colegiul Economic al
Banatului Montan, şi câte unul de
„Alexandru Popp“, de Grupul Şcolar de
Construcţii-Montaj din Reşiţa, şi
de Grupul Şcolar Industrial din Moldova Nouă.


Cel mai recent s-a derulat în perioada 16
februarie-1 martie, la Leipzig, în Germania, la
care au participat 14 manageri şcolari
cărăşeni, din Reşiţa,
Teregova, Bozovici şi Anina. Iniţiativa,
intitulată „Formarea profesioniştilor
europeni pentru îmbunătăţirea
performanţei în educaţia
românească“, s-a derulat cu sprijinul
organizaţiei Vitalis din Leipzig, care este
implicată în programe de tip Leonardo da
Vinci încă din anul 1997, şi a
beneficiat de o finanţare de 28.322 de euro,
după cum ne-a spus Aurora Korka, inspectorul
şcolar responsabil cu proiectele europene.


„Important pentru managementul educaţional
este să continuăm bătălia cu
sistemul, pentru că putem schimba foarte multe,
în privinţa eficienţei şi
organizării, spune Simona Stan, inspector
şcolar participant la iniţiativă. Este
impresionant ce multe s-au putut obţine în
Germania cu regulamente simple, clare“. Potrivit
acesteia, şcolile trebuie învăţate
să câştige proiecte europene, pentru
că „banii aşteaptă să fie
culeşi“.


Antoniu Mocanu


[email protected]