Distribuţia concertului este cotată la ora
actuala în România ca fiind cea mai
spectaculoasă pentru această lucrare.
Soliştii concertului vor fi soprana Camelia Clavac,
tenorul Valentin Racoveanu, baritonul Adrian Marcan iar
dirijorul concertului, Dorin Frandeş. Această
capodopera a fost ascultată în Romania în
primă audiţie absolută la Arad, în 14
iunie 1958 sub bagheta maestrului Nicolae Boboc.
Luna aceasta, Filarmonica ne va mai
răsfăţa, în fiecare joi, şi
nu numai, cu concerte de excepţie, prezentate
ieri, în cadrul conferinţei de presă,
de directorul instituţiei, Tălmaciu Rodica.
În 9 martie, familia Mario şi Lucica
Florescu împreună cu copiii, vor
dezvălui câteva din treptele devenirii lor
până în Prezent, în cadrul unui
proiect de tradiţie, „Filarmonica în
familie”. Urmează, în 12 martie,
în cadrul seriei de concerte aniversare dedicate
celor doi fondatori, Nicolae Brânzeu şi
Nicolae Boboc, Simfonia a V-a a Destinului de Ludwig
van Beethoven şi Concertul nr.2 pentru pian
şi orchestră de Rahmaninov, în
interpretarea pianistului Daniel Goiti. În
acceaşi seară , Nocturna, din repertoriul lui
Nicolae Brânzeu. În 19 martie seară de
muzică irlandeză, Folk meets Symphonic iar
în 23 martie, în Sala Mică de
Concerte, concert cameral dedicat celor doi
compozitori, Bartok şi Enescu, cu violonista
Georgiana Maria şi pianistul Sorin Dogaru.
Anotimpurile lui Vivaldi vor încheia, în
data de 26, concertele lunii martie, concert
susţinut de orchestra de cameră a
Filarmonicii, sub bagheta maestrului Radu Popa.
M.A.
