Caraş-Severin, Romania


Pentru a marca acest moment, luni, 9 martie 2009, de la
ora 17, va avea loc vernisajul expoziţiei de
pictură „Omagiu lui Nichita
Stănescu”, în cadrul căreia vor
fi expuse lucrări ale artistului Momcilo Golubovic
Kani. Evenimentul cultural va fi prezentat de
academicianul Adam Puslojic, alături de dr. Ada
Mirela Chisăliţă şi alţi doi
invitaţi din Serbia, Dragoliub Firulovic şi
Edim Hadziahmetovic.


Cu acelaşi prilej se va derula şi un concert
de muzică de cameră, susţinut de elevi
ai Liceului de Artă „Sabin
Păutza” din Reşiţa şi ai
Şcolii de Muzică şi Arte Plastice din
Caransebeş. Nu în ultimul rând,
organizatorii vor proiecta şi un film cu ultimul
interviu acordat de poetul Nichita Stănescu.


Lucrările nu se vor încheia,
însă, odată cu inaugurarea de luni,
pentru că municipalitatea intenţionează
să mai amenajeze la parterul Casei Municipale de
Cultură un magazin de antichităţi
şi un anticariat.