Procedura de restituire a diferenţei dintre
taxa pe poluare auto triplată şi cea
aplicată între 1 iulie şi 15 decembrie 2008
a fost aprobată săptămâna trecută
printr-un ordin al miniştrilor Finanţelor şi
Mediului, Gheorghe Pogea, respectiv
Nicolae Nemirschi.
Ordinul prevede că stabilirea
diferenţei de taxă pe poluare de returnat se
face, prin decizie de restituire, de către organul
fiscal de care aparţine contribuabilul. Conform legii,
termenul de soluţionare a cererilor de restituire a
sumelor cuvenite solicitanţilor este de 45 de zile de
la data înregistrării solicitării la
organul fiscal competent. În cazul în care
acest termen este depăşit, contribuabilii au
dreptul la dobândă din ziua următoare
expirării termenului legal de soluţionare.
Documente
Cererea de restituire trebuie să fie
însoţită de cartea de identitate a
vehiculului, certificatul de înmatriculare, ambele
în original şi copie, precum şi de
chitanţa, ordinul de plată sau extrasul de cont
care să ateste plata taxei triplate. În cazul
autovehiculelor în leasing, la cererea de restituire
trebuie anexate documentele menţionate în copii
conforme cu originalul, pe baza propriei
declaraţii.
În cazul autovehiculelor rulate achiziţionate
din alte state, solicitantul va depune, în original
şi copie, un document din care să rezulte data
primei înmatriculări.
Pentru a dovedi acest lucru, pe lângă
documentele amintite, cei care vor solicita restituirea
diferenţei de taxă vor trebui să prezinte
şi acte din care să reiasă că au
achiziţionat maşina înainte de 15 decembrie
2008.
Dan Birta
