Caraş-Severin, Romania

În judeţul nostru, 24.881 de pensionari au solicitat, prin cerere scrisă, Casei Judeţene de Pensii şi Alte Asigurări Sociale Caraş-Severin, re-recalcularea pensiei.

În prezent cea mai mică pensie din judeţ este de 14 lei, iar cea mai mare de 4.631 lei. Acesta este şi unul dintre motivele invocate de pensionari, la depunerea cererilor.

„Săptămânal primim peste 200 de cereri de recalculare a pensiei. De exemplu, în săptămâna 5-9 martie 2007 au fost depuse 209 astfel de cereri “, ne-a declarat Gheorghe Dovlecel, directorul executiv interimar al Casei Judeţene de Pensii.

Din cele 24.881 de cereri, 20.543 au trecut deja prin mâinile lucrătorilor de la Casa de Pensii. Cu toate acestea, sunt oameni precum Ion Mircea, care spune: „Este vai de capul pensionarilor din România. Sunt prea mari diferenţele dintre pensii“. De aceeaşi părere este şi Doina Costescu, care ne-a mărturisit: „Pe vremea când eram salariaţi aveam o viaţă decentă, acum abia dacă avem bani de pâine“.

Din păcate aceasta este realitatea pensionariilor dintr-o ţară europeană!

Anca Preda

[email protected]