REȘIȚA – Echipa de fotbal feminin U15 a CSM Reșița a obținut o victorie categorică în etapa a VI-a, după ce s-a impus cu scorul de 13-0 în fața formației ACS Roma Florin Pădurean. Partida s-a disputat sâmbătă, 24 octombrie, pe terenul sintetic din Complexul Sportiv „Mircea Chivu”!
Tinerele fotbaliste pregătite de Iulian Mitru au dominat întâlnirea încă din primele minute și au intrat la vestiare cu un avantaj de șase goluri. Reșițencele au continuat să joace ofensiv și în partea secundă, când au mai înscris de șapte ori, stabilind scorul final la 13-0. Marcatoarele CSM Reșița au fost Andreea Spătaru, cu trei goluri (4’, 10’, 38’), Valentina Căpățînă, cu patru reușite (23’, 39’, 48’, 62’) și Nadia Magda, cu trei goluri (41’, 57’, 77’). Celelalte goluri au fost înscrise de Maria Rață (17’), Antonia Szleacsan (64’) și Alessia Pavel.
Antrenorul Iulian Mitru s-a declarat mulțumit de implicarea și atitudinea elevelor sale, dar a subliniat că echipa trebuie să continue să muncească pentru a progresa. „În calitate de antrenor, mă declar mulțumit de implicarea și devotamentul de care au dat dovadă fetele, dar și de munca în echipă. Se vede că există dorință, seriozitate și o atitudine bună atât la antrenamente, cât și în competiții. Suntem pe drumul cel bun și trebuie să continuăm să muncim cu aceeași determinare pentru a progresa și a obține rezultate cât mai bune.”, a declarat Iulian Mitru.
La rândul lor, jucătoarele au evidențiat unitatea grupului, munca depusă la antrenamente și dorința de a continua parcursul bun din campionat. „A fost un meci superb, cu un rezultat extraordinar. A fost unul dintre cele mai bune meciuri pe care le-am avut ca echipă. Rezultatele pe care le obținem sunt datorate antrenamentelor și seriozității întregii echipe. Colectivul pe care îl avem ne face mult mai bune și mai puternice. Datorită antrenorilor și nouă, jucătoarelor, suntem astăzi pe locul 1.”, a spus Maya Costan, fundaș central.
„Mi-a plăcut enorm acest meci, deoarece am jucat ca o echipă adevărată. Ne-am susținut și am rămas unite până la final. Fiecare dintre noi a contribuit la această victorie cu 13-0. Sunt mulțumită de noi, fiindcă am demonstrat că atunci când lucrăm împreună putem obține rezultate extraordinare.”, a declarat Isabela Oettle, mijlocaș stânga.

„A fost un meci foarte bun din partea noastră. Am demonstrat că suntem o echipă unită și am reușit să câștigăm cu 13-0. Am intrat concentrate pe teren, am dat tot ce am putut, iar la final am ieșit cu zâmbetul pe buze pentru ceea ce am realizat.”, a declarat Emma Micloșină, fundaș dreapta.
„Meciul nu a fost ușor. Am avut multă dăruire și ambiție, dar și multă muncă la antrenamente pentru a obține un asemenea rezultat. Am luptat pe tot parcursul meciului și am fost o echipă, indiferent de greșelile pe care le-am făcut. Continuăm să ne antrenăm pentru următoarele meciuri și să rămânem sus în clasament, pentru a ajunge acolo unde ne dorim.”, a spus Valentina Căpățînă, mijlocaș ofensiv.
„A fost un meci bun, nici greu, nici ușor. Echipa noastră nu a cedat, chiar dacă practic victoria era conturată încă de la pauză. Am luptat până la ultimul fluier și am avut încredere în noi în ambele reprize.”, a spus Alessia Șurpanu, portarul echipei.
Antonia Szleacsan, căpitanul formației, a remarcat atât jocul echipei, cât și munca depusă de staff-ul tehnic: „A fost, în opinia mea, un meci foarte bun, în care am reușit să dominăm jocul, să legăm pase și, desigur, să marcăm multe goluri. Efortul și munca depusă atât de noi, cât și de antrenori și staff-ul echipei au dat roade și s-au reflectat în jocul nostru. Sunt bucuroasă că am mai bifat o victorie, dar consider că trebuie să continuăm să ne antrenăm corespunzător și să ne pregătim pentru următoarele meciuri, pentru a ne menține sus în clasament.”
În aceeași notă a fost și declarația Antoniei Costaș, care consideră că echipa se află într-o continuă creștere: „Din punctul meu de vedere, meciul jucat a fost unul reușit, atât ca scor, cât și ca joc. Pentru a continua cu reușite de acest gen trebuie să venim constant la antrenamente, dar să fim și concentrate pe parcursul lor. Nu a fost ușor, am luptat și am demonstrat că suntem într-o continuă creștere. Aceste puncte arată seriozitatea echipei și dedicarea staff-ului pentru dezvoltarea noastră. Ne rămâne să ne antrenăm constant și să ajungem acolo unde ne-am propus.”
În formula de start a CSM Reșița au evoluat: Alessia Șurpanu – Maya Costan, Emma Micloșină, Andreea Spătaru, Antonia Szleacsan (căpitan), Antonia Costaș, Valentina Căpățînă, Iulian Teodorovici, Maria Cimponeriu, Maria Rață și Isabella Oettle. De pe banca de rezerve au intrat în joc Andreea Fărcaș, Nadia Magda, Alessia Pavel, Serena Roșculescu și Elsa Bădescu.
Victoria le menține pe reșițence pe primul loc în clasament, cu 12 puncte acumulate în cinci partide. CSM Reșița are patru victorii și o singură înfrângere, cu un golaveraj impresionant, 30-9. Pe locul secund se află Politehnica Timișoara, cu 9 puncte din trei partide, în timp ce UTA Arad și FC Corvinul au câte 6 puncte. ACS Roma Florin Pădurean ocupă ultima poziție, fără niciun punct acumulat până în acest moment. În cealaltă partidă a etapei, UTA Arad s-a impus cu 4-2 în fața celor de la FC Corvinul, după ce arădencele conduceau cu 4-0 la pauză.
JCS-Ștefan Moraru
