REȘIȚA – CSM Reșița a obținut o victorie importantă și spectaculoasă în etapa a V-a a Seriei a VII-a de Junioare U15. Formația reșițeană s-a impus pe teren propriu în fața celor de la UTA Arad, cu scorul de 7-4, după ce la pauză rosso-nerele conduceau categoric, cu 5-1. Pentru CSM Reșița au marcat Maria Rață (7’), Valentina Căpățînă (11’, 14’, 25’ și 75’), Alessia Pavel (39’) și Nadia Magda (62’), în timp ce Elisa Marc a înscris toate cele patru goluri ale formației arădene, în minutele 12, 56, 63 și 80+3!
Reșițencele au avut o primă repriză excelentă, în care au controlat jocul și au reușit să se desprindă decisiv pe tabela de marcaj. Diferența de patru goluri de la pauză le-a oferit elevelor lui Iulian Mitru un avantaj important, însă UTA a revenit în partea secundă și a făcut ca finalul să fie mai echilibrat. CSM Reșița a gestionat însă momentul dificil și a obținut, în cele din urmă, o victorie cu 7-4, succes care îi consolidează poziția în partea superioară a clasamentului. După patru partide disputate, CSM Reșița ocupă locul al doilea, cu 9 puncte, la egalitate cu liderul Politehnica Timișoara. Reșițencele au trei victorii și o singură înfrângere, iar golaverajul este unul foarte bun: 17 goluri marcate și 9 primite. Politehnica Timișoara conduce clasamentul datorită golaverajului, având tot 9 puncte, dar din trei partide. Pe locul al treilea se află FC Corvinul, cu 6 puncte, în timp ce UTA Arad are 3 puncte. Roma Florin Pădurean completează clasamentul, fără punct după primele patru etape.
„Am câștigat împotriva echipei UTA Arad, cu scorul de 7-4, și ne păstrăm locul al doilea în clasamentul Seriei a VII-a de Junioare U15. După o primă repriză excelentă, probabil cea mai bună repriză a noastră din acest sezon, scorul de pe tabela de marcaj era 5-1. Am demonstrat încă o dată că în noi bate o inimă de român și, din păcate, ne-am relaxat înainte de vreme, iar scorul final a fost 7-4. Mă declar mulțumit de joc, de atitudine, de felul în care tratăm fazele ofensive și de modul în care creștem de la o zi la alta. Totuși, trebuie să îmbunătățim faza defensivă și modul în care tratăm fazele fixe, din care am primit majoritatea golurilor. Ne așteaptă un nou meci pe teren propriu, împotriva formației Roma Pădurean. După turul campionatului regulat, suntem în obiectiv, respectiv în primele două locuri, poziții care ne asigură calificarea în Liga Elitelor Feminine, competiție în care evoluează cele mai bune 20 de echipe din România la această categorie de vârstă. Ne dorim să ne calificăm pentru al doilea sezon consecutiv, pentru că aici ne putem vedea adevărata valoare, în meciurile împotriva celor mai bune echipe din România. Unul dintre obiectivele principale ale noastre este să creștem cât mai multe fete care să poată face pasul către echipa de senioare și, în același timp, să reușim, alături de Sporting Banat, promovarea în Liga 2. Felicitări fetelor, staffului și părinților! Doar uniți putem forma o echipă puternică.”, a declarat antrenorul Iulian Mitru.
Etapa următoare este programată sâmbătă, 24 octombrie, când CSM Reșița va evolua din nou pe teren propriu. Reșițencele vor întâlni, de la ora 16:00, formația ACS Roma Florin Pădurean.
JCS-Ștefan Moraru
FOTO: Miruna Mihancea
