Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Junioarele III de la CSM Reșița au încheiat cu o clasare meritorie participarea la turneul de la Brașov, acolo unde au avut parte de meciuri dificile și adversare puternice.  Reșițencele au terminat competiția pe locul 5 la Elite, rezultat care îi oferă antrenoarei Carmen-Oana Potoceanu motive serioase de satisfacție înaintea noului sezon!

După cantonamentul de la Costinești și perioada intensă de pregătire, turneul de la Brașov a reprezentat un prim test important pentru tinerele handbaliste de la CSM Reșița. Iar „Buburuzele” au demonstrat că munca depusă în această vară începe să dea roade. Pentru Carmen-Oana Potoceanu, însă, clasamentul reprezintă doar o parte din poveste. Antrenoarea este mult mai interesată de progresul fetelor, de modul în care acestea au reacționat în momentele dificile și de felul în care grupul s-a sudat de la un meci la altul.

„Sunt foarte mândră de Buburuzele mele, junioarele 3 de la CSM Reșița. Locul 5 la Elite, la un turneu de nivel atât de ridicat, este o performanță importantă pentru noi. Dar, dincolo de clasament, mă bucur enorm pentru felul în care au luptat și pentru evoluția lor de la un meci la altul.”, a declarat Carmen-Oana Potoceanu.

Turneul de la Brașov le-a pus pe reșițence în situații în care au trebuit să-și găsească resursele, să aibă încredere unele în celelalte și să lupte până la capăt. Pentru antrenoarea lor, tocmai aceste momente sunt cele care contribuie cel mai mult la formarea unei echipe. „Au avut parte de meciuri dificile, au trecut prin momente în care au trebuit să-și găsească resurse, să creadă una în cealaltă și să nu renunțe. Iar pentru mine, ca antrenor, acesta este cel mai important lucru.”, a adăugat Carmen-Oana Potoceanu.

Antrenoarea le transmite în permanență elevelor sale că rezultatul unei partide nu trebuie să fie singurul criteriu prin care este măsurată performanța. La această vârstă, dezvoltarea caracterului, unitatea grupului și dorința de progres sunt elementele care pot construi o echipă competitivă pe termen lung. „Le spun mereu că rezultatul este doar o parte din poveste. Ceea ce construim împreună, caracterul, unitatea și dorința de a deveni mai bune, acestea rămân.”, a explicat aceasta.

Locul 5 la Elite reprezintă, astfel, o confirmare a faptului că junioarele III de la CSM Reșița sunt pe o direcție bună. Drumul este însă abia la început, iar „Buburuzele” mai au mult de muncit până la startul competițiilor oficiale. „Sunt mândră de fiecare dintre ele și cred că acest loc 5 la Elite ne arată că suntem pe drumul cel bun. Avem mult de muncă în continuare, dar avem și un grup frumos, cu mult potențial. Sunt convinsă că Buburuzele mele vor mai avea multe de spus în viitor.”, a încheiat Carmen-Oana Potoceanu.

Pentru junioarele III de la CSM Reșița, experiența de la Brașov vine după o vară în care pregătirea fizică, meciurile și consolidarea spiritului de echipă au fost principalele obiective. Iar dacă rezultatele din acest prim turneu sunt un indicator, tinerele handbaliste reșițene pornesc cu încredere spre noul sezon.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu