SEMENIC – Proiectul de modernizare și dezvoltare a Zonei Turistice Semenic a declanșat un nou schimb de replici între organizația de mediu Agent Green și primarul Reșiței!
Miza este una uriașă: o investiție evaluată la aproape 228 de milioane de lei, care prevede infrastructură pentru schi și activități turistice de vară, dar care implică și scoaterea din fondul forestier național a peste 23 de hectare de pădure. Agent Green critică dur proiectul și susține că autoritățile „taie pădurea ca să fabrice zăpadă“, în condițiile în care schimbările climatice reduc durata și predictibilitatea sezonului de iarnă în Europa. Potrivit organizației de mediu, investiția în „Dezvoltarea Zonei Turistice Semenic“ ajunge la aproximativ 227,98 milioane de lei, dintre care aproape 138 de milioane de lei sunt asigurați de Guvern. Proiectul include pârtii, telegondolă, captări de apă, lac de acumulare, stații de pompare și un sistem amplu de producere a zăpezii artificiale, cu 99 de generatoare tip lance și 34 de tunuri mobile.
Agent Green atrage atenția că, încă din 2020, Guvernul a aprobat scoaterea definitivă din fondul forestier național a 23,06 hectare de pădure publică, dintre care 22,56 hectare presupun defrișarea vegetației forestiere, în zona Cuca–Gozna. Organizația compară suprafața cu aproximativ 45 de stadioane de fotbal și susține că este paradoxal ca pădurea, una dintre cele mai importante bariere naturale împotriva schimbărilor climatice, să fie sacrificată pentru o infrastructură destinată unui sport vulnerabil tocmai în fața încălzirii climatice. „Tunurile de zăpadă nu fabrică iarnă. Fabrică zăpadă atunci când iarna le permite.“, este una dintre concluziile Agent Green. Organizația invocă inclusiv date europene și studii științifice privind diminuarea stratului de zăpadă și scurtarea sezonului de iarnă, susținând că problema va deveni tot mai accentuată la altitudini joase și medii.
În opinia reprezentanților Agent Green, înainte de continuarea investiției ar trebui prezentată o analiză climatică pe termen lung care să arate câte zile favorabile pentru înzăpezirea artificială există în prezent și câte sunt estimate pentru anii 2030, 2040 și 2050, precum și necesarul de apă și energie și durata realistă a sezonului de schi. Organizația spune că nu se opune turismului în Semenic, însă susține dezvoltarea unui model diversificat, bazat pe drumeție, ciclism, observarea faunei, natură și activități pentru toate anotimpurile.
Criticile Agent Green vin în contextul în care lucrările la proiect sunt deja într-un stadiu avansat. Potrivit informațiilor prezentate de Primăria Reșița, relatate de CAON și preluate de Agent Green, au fost realizate integral instalațiile de transport apă, infrastructura de fibră optică și instalațiile electrice, precum și rețeaua pentru zăpadă artificială. De asemenea, a fost finalizat lacul de acumulare pentru înzăpezire, cu o capacitate de 74.000 de metri cubi, urmând ca acesta să fie racordat la stațiile de pompare. Investiția este finanțată în proporție de 70% de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, contribuția ministerului fiind de 137.790.817 lei cu TVA, în timp ce diferența până la valoarea totală de 227.986.291 de lei este suportată de partenerii proiectului: Consiliul Local Văliug, Consiliul Județean Caraș-Severin și Consiliul Local Reșița.
Primarul Reșiței, Ioan Popa, care coordonează din partea administrației locale proiectul, respinge acuzațiile lansate de Agent Green și susține că zona în care se desfășoară investiția a fost antropizată cu mult timp în urmă. Edilul amintește că traseul noii gondole urmează traseul primului telescaun din România, construit în fabricile din Reșița și montat pe Semenic în anul 1947. În opinia lui Popa, intervenția actuală reprezintă continuarea unei tradiții turistice care datează de aproape un secol. „Zona în care se realizează investiția a fost antropizată demult, intervenția noastră de azi fiind o continuare firească și normală.“, a transmis primarul. Ioan Popa consideră, astfel, că acuzațiile privind „distrugerea“ pădurii sunt exagerate și susține că investiția trebuie privită în contextul dezvoltării unei zone turistice existente.
Primarul Reșiței a invocat și suprafața mare de pădure a județului Caraș-Severin. Potrivit acestuia, județul are peste 420.000 de hectare de pădure, iar suprafața solicitată pentru scoaterea din fondul forestier în anul 2020 a fost de aproximativ 23 de hectare. „Să susții că 23 de hectare din 420.000 ar putea crea dezechilibre ale naturii înseamnă să fii rău-intenționat sau să ai o agendă care nu are nimic în comun cu interesul public.“, a afirmat Ioan Popa. Edilul mai subliniază că zona se află în Parcul Național Semenic, într-o zonă de dezvoltare durabilă, unde legislația permite realizarea unor investiții turistice în anumite condiții.
Un alt argument al administrației este că modernizarea Semenicului nu se rezumă la producerea zăpezii artificiale. Potrivit lui Ioan Popa, proiectul urmărește dezvoltarea turismului atât pe perioada iernii, cât și în sezonul cald. Planurile includ trasee de ciclism, downhill și enduro, trasee pentru familii, tiroliene, un scaun autopropulsat magnetic, un parc de aventură de aproximativ două hectare, o scenă pentru spectacole, alei și spații de campare. De asemenea, administrația mizează pe valorificarea obiectivelor naturale și culturale din zonă, inclusiv satele Gărâna, Brebu Nou, Lindenfeld și Franzdorf, precum și lacurile Trei Ape, Gozna și Breazova. În proiect este prevăzută și o telegondolă cu 101 cabine, capabilă să transporte aproximativ 2.400 de persoane pe oră, cu o viteză de până la 6 metri pe secundă. Cabinele sunt concepute astfel încât să permită și transportul bicicletelor, ceea ce ar permite utilizarea instalației și în sezonul cald.
JCS-Denis Dutca

1 Comentariu
……vechiul funicular a fost proiectat , construit si montat in periode 1938 – 1942 si Nu in 1947…..