CARANSEBEȘ – O firmă din Caransebeș vrea să investească într-un astfel de sistem și a demarat procedurile necesare. Investiția se dorește a fi realizată în zona Cărbunari-Țigănești, la ieșirea din Caransebeș spre Oțelu-Roșu, lângă Caromet!
În acest sens, firma respectivă a solicitat certificatul de urbanism în vederea eliberării documentației pentru autorizarea lucrărilor pentru sistemul de stocare a energiei electrice în baterii (BESS). Sistemul se va realiza pe o suprafață de aproape 2.000 de metri pătrați (mult mai mică decât cea a sistemului de la Iaz, care se întinde pe 7,5 hectare) și va conține echipamente/containere BESS, sisteme de conversie a energiei (PCS)/invesrtoare, instalații electrice și auxiliare și cablurile aferente. Obținerea certificatului de urbanism este primul pas obligatoriu pentru obținerea autorizației de construire.
Pe de altă parte, în zona Centurii de Ocolire, dar fără nicio legătură cu investiția privată amintită, municipalitatea își va ridica propriul parc fotovoltaic, prin fonduri europene în valoare de peste 4,4 milioane de lei. Proiectul se află în fază de licitație pe SEAP, nu mai puțin de 7 oferte fiind depuse, cu termen limită de evaluare 18 septembrie. Cele 1.994 panouri fotovoltaice cu puterea nominală de 560 W și cele 10 invertoare electrice trifazate on-grid cu puterea nominală instalată de 120 kW fiecare vor asigura energia electrică pentru spital, școli, sistemul de iluminat public și alte clădiri ce aparțin de Primăria Caransebeș. Parcul fotovoltaic va fi realizat pe o suprafață de aproape 5 hectare.
JCS-L.A.
