REȘIȚA – E vorba despre cel mai mare proiect turistic finanțat de Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT)!
La ora actuală se lucrează susținut, potrivit Primăriei Reșița fiind realizate integral instalațiile de transport apă, cele de fibră optică și electrice, precum și rețeaua pentru zăpadă artificială. De asemenea a fost finalizat și lacul de acumulare pentru înzăpezire (74.000 mc), acesta urmând a fi racordat la stațiile de pompare.
În cadrul vizitei oficiale pe care a efectuat-o în județ, ministrul Irineu Darău a vizitat, joi, și șantierul celei mai mari investiții din domeniul turismului pe care o finanțează ministerul pe care îl conduce. Mai precis, în baza contractului semnat în 19 decembrie 2024, MEDAT contribuie cu 70% din capitolul IV „Cheltuieli pentru investiția de bază“, respectiv 137.790.817 lei cu TVA, în timp ce diferența până la valoarea totală de 227.986.291 lei (la nivelul lunii august 2025), trebuie acoperită de către parteneri, anume CL Văliug, CJ Caraș-Severin și CL Reșița.

„Este una dintre foarte puținele investiții pe care le are ministerul, pe turism. A trecut perioada în care erau bugete foarte mari pentru astfel de investiții. În prezent bugetul este undeva la 20 milioane de lei pe an, o sumă foarte mică, mult mai mică decât suma necesară acestui proiect multianual. Cert este că am deblocat și accelerat plățile, conform legii, pe toate etapele pe care aici le-am și văzut că se îndeplinesc pe șantier.“, a declarat Darău în urma vizitării Muntelui Semenic.
La rândul său, primarul Ioan Popa i-a mulțumit acestuia pentru buna colaborare cu MEDAT în derularea celui mai mare proiect turistic al momentului din țară.

Lucrările au fost demarate la finele lunii martie, obiectivul declarat atunci fiind ca în iarna 2026-2027 pe Semenic să funcționeze noul sistem de înzăpezire și, în lipsa gondolei, schiorii să fie transportați cu o ritmicitate sporită de la baza domeniului schiabil spre vârf, cu cele 14 autobuze electrice noi. Dacă, așa cum am aflat, unele dintre ele au început din 10 august să deservească primul traseu metropolitan Reșița – Văliug – Crivaia, încă nu avem vești despre cele 11 milioane de euro destinați întregirii proiectului. Suma este necesară în principal achiziționări celor 101 gondole care, odată montate, vor putea asigura urcarea pe Semenic, cu 6 m/s, a 2.400 de persoane pe oră. Iarna cu schiuri și vara cu biciclete, întrucât s-a optat pentru cabine de 10 persoane care permit și încărcarea a 4-5 biciclete.
JCS-Walter Fleck
