VĂLIUG – Unul dintre cele mai îndrăgite concursuri de înot în ape deschise din vestul țării revine în această vară. Sâmbătă, 25 iulie, iubitorii de mișcare și natură sunt invitați la ediția a XVI-a a Traversării Lacului Văliug, competiție ce se va desfășura pe Lacul Gozna, cu startul de la Ponton Casa Baraj!
Evenimentul este dedicat atât sportivilor experimentați, cât și celor care vor să trăiască experiența înotului în ape deschise, organizatorii pregătind probe pentru toate categoriile de participanți. Copiii vor concura pe distanța de 200 de metri, iar adulții pot opta pentru proba scurtă de 400 de metri sau pentru provocarea principală, cursa de 2.000 de metri. Înscrierile au fost deschise până în 24 iulie, în limita a 80 de participanți.
Pe lângă competiția sportivă, Traversarea Lacului Văliug promovează un stil de viață activ și oferă participanților ocazia de a petrece o zi în mijlocul naturii, într-unul dintre cele mai spectaculoase peisaje montane din județul Caraș-Severin. Evenimentul este organizat de Înot Masters Reșița 07, cu sprijinul Primăriei Reșița și al Ponton Casa Baraj, și promite, ca în fiecare an, o atmosferă deosebită pentru sportivi, însoțitori și iubitorii de înot în ape deschise.
JCS-Ștefan Moraru
