Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Nu mai puțin de 170 de sancțiuni contravenționale rutiere au fost aplicate în weekend, în cadrul unei singure acțiuni care a lăsat fără permis 9 conducători auto, 21 fără talon, iar 5 fără numere!

În zilele de 11 și 12 iulie, polițiștii cărășeni au derulat o acțiune rutieră, în sistem „cascadă“ pe DN 6, în paralel cu cei din Mehedinți, dar și o acțiune pe linie de siguranță publică și rutieră, în zona rurală și urbană a stațiunii Băile Herculane.

„La activități au participat peste 30 de polițiști din structurile de ordine publică și rutieră, care au legitimat aproximativ 300 de persoane și au verificat aproape 200 de autovehicule. Pentru depistarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, polițiștii au efectuat peste 120 de testări cu aparatul etilotest și 9 testări pentru depistarea consumului de droguri. În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 170 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 67.000 de lei. Dintre acestea, 10 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 12 pentru nepurtarea centurii de siguranță, iar celelalte pentru alte abateri de la prevederile legale.“, transmite Poliția județului.

Așa cum spuneam, 9 conducători auto au rămas fără permis, 5 dintre ei pentru depășiri neregulamentare, iar unul pentru viteză excesivă. Oamenii legii au luat cu ei și 21 de certificate de înmatriculare, retrăgând 5 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Și au confiscat material lemnos în valoare de aproximativ 800 de lei.

JCS-A.M.

Adaugă comentariu