Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Chiar dacă s-a intrat în vacanța parlamentară, oficialul social-democrat a făcut un scurt raport al activității sale, subliniind că acum are mai mult timp pentru a fi mai activ în teritoriu, printre oamenii care i-au acordat încrederea!

„Luna iunie a fost, fără îndoială, una dintre cele mai intense de la începutul acestui mandat. După demiterea Guvernului, atenția întregii clase politice s-a concentrat asupra consultărilor și negocierilor pentru desemnarea unui nou prim-ministru. A fost o perioadă marcată de multe discuții și de incertitudine, iar Parlamentul a rămas în centrul acestor evenimente. În acest context, am participat pentru prima dată la audierile miniștrilor propuși pentru viitorul Executiv. A fost o experiență nouă și, recunosc, una foarte interesantă. Dincolo de declarațiile publice și de dezbaterea politică pe care o vedem la televizor, audierile îți oferă ocazia să înțelegi mai bine modul în care sunt evaluate prioritățile fiecărui minister și răspunsurile pe care viitorii miniștri le oferă în fața Parlamentului.“, a transmis Marius Isac.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic din Camera Deputaților, precum și în cadrul Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului, activitatea a continuat prin dezbaterea și avizarea unor proiecte privind protecția mediului, gestionarea resurselor naturale și dezvoltarea comunităților locale.
„Un moment cu o însemnătate aparte a fost Ziua Banatului Montan. Este o zi care îmi amintește, de fiecare dată, de responsabilitatea pe care o am față de județul pe care îl reprezint. Banatul are nevoie de proiecte, de investiții și de o voce puternică în Parlament, iar acest lucru va rămâne o prioritate și în perioada următoare. Se încheie prima sesiune parlamentară din acest an. Începe vacanța parlamentară, însă activitatea nu se oprește. Din contră, urmează perioada în care voi fi mai prezent în Caraș-Severin, voi merge în comunități și voi continua dialogul cu oamenii care mi-au acordat încrederea lor. Contextul politic rămâne însă unul imprevizibil și nu este exclus să fim chemați din nou la București mai devreme decât ne-am imaginat. Până atunci, îmi doresc să folosesc această perioadă pentru a fi cât mai aproape de dumneavoastră. Vă mulțumesc pentru încredere și vă doresc o vară frumoasă. Ne vedem în Banat!“, a încheiat deputatul Marius Isac.

JCS-T.K.

Adaugă comentariu