Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ștrandul din Parcul Teiuș este pregătit pentru un nou sezon estival, după ce administrația locală a finalizat lucrările de modernizare la toate bazinele. Potrivit primarului Felix Borcean, înainte de deschidere au fost identificate mai multe defecțiuni tehnice, însă acestea au fost remediate, astfel încât complexul să poată funcționa în condiții de siguranță și confort!

Ultimele verificări au confirmat că bazinele sunt pregătite pentru primii oaspeți, iar autoritățile îi așteaptă pe localnici și pe turiști să se bucure de zilele călduroase într-un spațiu modernizat și pus la punct pentru sezonul de vară.

„S-au făcut lucrări la toate bazinele, s-au vopsit cu o vopsea specială, iar cel mijlociu a fost placat cu un mozaic special care arată foarte bine, în mijloc sunt instalațiile de filtrare și pompare a apei. Avem dușuri solare noi, o investiție foarte bună, tot timpul apă caldă, avem pergole noi, teren de tenis, de fotbal, mese de ping pong, băncile au fost reabilitate. Terenul de baschet o să fie colorat ca-n NBA. Tarifele de intrare pe ștrand sunt neschimbate, copiii sub 3 ani și persoanele cu dizabilități intră gratuit, copiii între 3 și 14 ani plătesc 15 lei, iar peste 14 ani plătesc 25 de lei. Parte din investițiile de aici sunt din încasările făcute la ștrand!”, a precizat primarul Felix Borcean.

Potrivit edilului, pe ștrand, între 17 și 23 august, se vor derula Serbările Verii, cu concerte, petreceri tematice în bazinele de înot, DJ care vor mixa în două zone, fiind așteptate în jur de 7-8 mii de persoane. Serbările Verii vor înlocui în acest an Serbările Cetății, deoarece în Parcul Teiuș se lucrează la proiectul de reabilitare pe fonduri europene.

JCS-D.D.

Adaugă comentariu