Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Ofertele pentru contractul de 4,4 milioane lei vizând realizarea investiției sunt așteptate până în 27 iulie!

Primăria Caransebeș a inițiat procedura de achiziție a lucrărilor și operațiunilor presupuse de proiectul „Înfiinţare parc fotovoltaic în vederea producerii energiei electrice din surse regenerabile de tip solar pentru Municipiul Caransebeş“. Mai exact, este vorba despre furnizarea, livrarea, montajul, instalarea, testarea și punerea în funcțiune a echipamentelor aferente investiției, dintre care amintim doar cele 1.994 panouri fotovoltaice cu puterea nominală de 560 W și cele 10 invertoare electrice trifazate on-grid cu puterea nominală instalată de 120 kW fiecare.

Valoarea contractului este de 4.429.501,84 lei, bani proveniți din Fondul de Modernizare al Uniunii Europene, în baza contractului de finanțare semnat în decembrie 2024 cu Ministerul Energiei. La finalul celor 7 luni ale contractului, ulterior punerii în funcțiune a parcului, vor putea fi deserviți consumatorii din clădirile publice și sistemul de iluminat public al căror consum anual de energie electrică este acum de 1.458.194 kWh/an. „Puterea instalată a parcului fotovoltaic va fi de 1.116,64 kW, pentru care este estimată o producție de 1.457.765 kWH/an, acoperind astfel 99% din consumul anual al beneficiarului.“, se precizează în caietul de sarcini.

Parcul fotovoltaic va fi realizat în proximitatea centurii ocolitoare a Caransebeșului, pe un teren de 40.726 mp aparținând Primăriei, pe care s-a mai încercat în urmă cu peste un deceniu realizarea unei investiții asemănătoare.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu