Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA  -Atât e dispusă să plătească TUR unui furnizor de energie electrică, pentru o perioadă de minim 12 luni!

Societatea Transport Urban Reșița SRL a inițiat procedura achiziției de energie electrică pentru alimentarea mijloacelor de transport public pe care le deține, avansând un preț estimativ de 2.408.419,48 lei fără TVA pentru un consum de 20,496 MWh joasă tensiune (JT) și 2.911,069 MWh medie tensiune (MT). „Ținând cont de liberalizarea pieței interne de energie electrică, s-a luat în considerare un preț mediu de determinare a valorii estimate a contractului de furnizare în cuantum de 820,00 lei fără TVA/MWh (MT), respectiv 1.041,32 lei fără TVA/MWh (JT).“, explică TUR în documentație, cu mențiunea că oferta câștigătoare va fi cea cu propunerea financiară cea mai mică.

Furnizarea ar urma să aibă loc la cele 5 puncte de consum situate în Bd. Republicii FN (transformator vechi), nr. 1 și nr. 29, Piața Republicii FN și str. Oțelului FN. „Două dintre punctele de consum au regim de prosumatori, respectiv postul de transformare de 360 KVA situat în Piața Republicii funcționează în paralel cu o instalație de producere de energie electrică cu panouri fotovoltaice cu o putere P = 100 kW, iar postul de transformare de 1.000 KVA situat în Bulevardul Republicii nr. 29 funcționează în paralel cu o instalație de producere energie electrică cu panouri fotovoltaice cu o putere P = 45 kW.“, se precizează în caietul de sarcini.

Luând în considerare precizarea din SEAP potrivit căreia obiectul contractului îl constituie furnizarea de energie electrică „pentru o perioadă de minim 12 luni, începând cu data de 1 septembrie 2026, cu posibilitatea prelungirii pe o perioadă de maxim 4 luni“, rezultă că s-ar dori acoperirea necesarului de energie electrică până la, cel mult, 31 decembrie 2027. Având însă în vedere că termenul de depunere a ofertelor este 31 iulie, iar cel de evaluare a acestora 23 octombrie, ar fi o surpriză ca perfectarea contractului și începerea furnizării energiei electrice să aibă loc mai devreme.

Anterior, două proceduri asemănătoare au fost anulate ca urmare a lipsei ofertelor, în ianuarie (2,5 milioane lei), respectiv în septembrie 2025 (3,0 milioane lei). Rămâne de văzut dacă de această dată va fi depusă vreo ofertă și dacă, printre acestea, se va regăsi și cea privind furnizarea energiei electrice produsă de parcul fotovoltaic al Reșiței, proiectat să producă 10.800 MWh/an. Adică suficient încât și să acopere atât consumul aferent iluminatului interior și perimetral al sediilor administrative, al instituțiilor publice și de învățământ din Reșița (5.387 MWh/an în 2022), cât și pe cel al autobuzelor electrice și tramvaielor estimat la circa 3.500 MWh/an, la dimensionarea parcului fiind luată în calcul și acoperirea consumului stațiilor de reîncărcare a mașinilor electrice, estimat la circa 1.248 MWh/an.

JCS-Walter Fleck

Adaugă comentariu