REȘIȚA – Modificarea valorii totale a proiectului a fost aprobată de Consiliul Local în pofida opoziției PSD și a abținerii AUR!
Al doilea proiect de hotărâre aflat joi în atenția consilierilor locali a vizat modificarea primelor două articole ale HCL 175/2025 privind aprobarea bugetului și a cheltuielilor legate de proiectul „Construire Campus Dual Integrat Banatul Montan Reșița“. Astfel, noua valoare totală propusă a fost de 126.725.212,07 lei (inclusiv TVA), mai mare cu 4.102.190,70 lei decât cea aprobată anul trecut în 9 aprilie, contribuția proprie a CL în proiect crescând la rândul ei de la 1.194.895,92 lei (inclusiv TVA) la 5.314.706,44 lei. O diferență de 4.119.810,52 lei, așadar, pe care cei 6 consilieri ai grupului PSD au ales să nu o gireze, cei 2 consilieri AUR abținându-se, în schimb.
„Era vorba despre o diferență de TVA care trebuia acoperită și am preferat să trecem din neeligibil în eligibil această sumă, tocmai ca să nu o suportăm din bugetul local, renunțând la anumite părți din finanțarea inițială. Probabil nu au înțeles și au preferat să voteze împotrivă, este până la urmă decizia lor. Nu știu, au decis politic, au decis asta ca să ne încurce sau au decis pentru că nu au înțeles?“, a comentat după ședință viceprimarul Daniel Călin.
Dacă există, totuși, ceva de natură a încurca în realitate derularea proiectului, atunci e mai curând vorba despre timpul probabil și timpul scurt rămas din PNRR! Reamintim, proiectul elaborat de un consorțiu format din Primărie, Consiliul Județean, Universitatea Babeș-Bolyai și alți 19 parteneri (agenți economici), a obținut, în aprilie 2024, o finanțare PNRR de 122,6 milioane lei din partea Ministerului Educației. Scoase la licitație în luna august, serviciile de proiectare și execuție a lucrărilor au fost atribuite în februarie 2025 singurului ofertant, asocierea Constructim SA (lider) – Chrom Design SRL. Potrivit edilului, construcția avansează în ritm alert, executantul fiind prezent în șantier cu o numeroasă și activă echipă.
„Conform graficului de execuție, lucrările ar trebui să se termine în ianuarie 2027. Este foarte clar că nu avem timp să terminăm, pentru că fiecare etapă presupune un anumit timp de execuție, impus de către regulile din construcții. Cel mai important lucru pentru noi este ca până la 31 august, în Campusul Dual, să fie ridicate toate cele 4 corpuri. La ora actuală, C1 este undeva la 70%, C2 la 50%, C3 la 15-17%, iar C4 la 7-8%, dar este cel mai mic din cele 4.“, a explicat viceprimarul.
Potrivit acestuia, oricare ar fi stadiul de execuție al construcțiilor la 31 august, finalizarea acestuia nu va fi suportată din bugetul local întrucât se caută deja soluții pentru finanțarea restului de lucrări.
„Mai mult, tot ce înseamnă dotări a fost deja achiziționat. Procesul de achiziție a fost finalizat, urmează să se livreze, vor fi stocate până în momentul în care se va fi finaliza construcția.“, a adăugat Daniel Călin. E vorba despre echipamente și materii prime necesare desfășurării stagiilor de practică în cadrul proiectului, în valoare de 220.325 lei în cazul lotului aferent elevilor Colegiului Tehnic, respectiv 142.682 lei în cel al lotului destinat elevilor Colegiului Economic al Banatului Montan Reșița.
JCS-Walter Fleck
