Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Într-o atmosferă festivă și plină de emoție, Colegiul Național „Diaconovici-Tietz“ a găzduit luni, 18 mai ceremonia de înmânare a diplomelor pentru atestatele internaționale de limbă germană DSD I și DSD II, precum și a certificatelor pentru nivelurile A1 și A2!

Evenimentul, desfășurat în dimineața zilei de luni, în sala festivă „Jean Monnet“, a reunit elevi de clasa a XI-a și a XII-a, respectiv a IV-a și a VII-a, profesori, părinți și reprezentanți ai statului german, marcând încă un an de rezultate importante pentru învățământul în limba germană din Reșița. În total, 62 de elevi ai colegiului au primit diplome care le certifică nivelul de competență lingvistică conform cadrului european de referință pentru limbi. Aceste certificări le oferă tinerilor oportunități sporite pentru studii universitare în spațiul germanofon, dar și un avantaj important pe piața muncii.

Directorul colegiului, Leo Prodan, a vorbit despre impactul pe termen lung pe care studiul limbii germane îl are asupra elevilor și absolvenților instituției. „Un lucru foarte important vis-a-vis de aceste studii în limba germană și de această diplomă DSD este faptul că, după multe generații, am constatat că cei care au urmat cursurile în limba germană și au obținut această diplomă sunt mult mai câștigați în viață și în muncă. Studiul limbii germane oferă acces la cultura germană, la personalități precum Goethe sau Kant, dar oferă și un mare avantaj atunci când îți depui un CV sau cauți un loc de muncă.“, a declarat directorul colegiului. Acesta le-a transmis elevilor că performanța nu înseamnă doar note maxime, ci și perseverență și dezvoltare personală. „În viață nu este neapărat să avem nota 10. Suntem diferiți și avem rezultate diferite, însă toți elevii care au studiat limba germană au un plus față de ceilalți. Cred că acesta este marele vostru câștig.“, a adăugat Leo Prodan, felicitând elevii pentru rezultatele obținute și mulțumind profesorilor și partenerilor germani pentru sprijinul constant oferit colegiului.

La eveniment a fost și Excelenţa Sa, Anja Zougouari, consulul Germaniei la Timişoara, care s-a aflat pentru a doua oară la Reșița și care a transmis un mesaj emoționant elevilor și profesorilor. „Mă bucur foarte mult să mă aflu din nou la Reșița și să am în fața mea atât de mulți tineri talentați. Doresc să vă felicit pe voi, pe profesorii și pe părinții voștri pentru aceste realizări. Nu pot decât să fiu în asentimentul domnului director și să spun că acest certificat reprezintă un mare plus.“, a afirmat consulul Germaniei. Diplomatul german a subliniat că învățarea unei limbi străine înseamnă mai mult decât dobândirea unor cunoștințe lingvistice. „O limbă străină este cea care ne ajută să comunicăm, să construim poduri și să ne regăsim în lume. Vă urez celor care primiți aceste certificate să aveți posibilitatea să le folosiți cât mai mult în viață.“, a spus Anja Zougouari.

Momentul care a stârnit cele mai multe aplauze în sală a fost acela în care consulul Germaniei a promis că, la următoarea vizită la Reșița, va vorbi în limba română. „Vă promit că anul viitor, când voi avea din nou plăcerea și onoarea să vin aici, voi vorbi în limba română, pentru că, din punctul meu de vedere, dintre cele două limbi, germana și româna, româna este cea mai frumoasă.“, a declarat aceasta.

Ceremonia a inclus și premierea elevilor implicați în concursul internațional de lectură „Seitenweise“. Șapte elevi au primit diplome pentru rezultatele obținute la etapa pe școală, iar echipa formată din trei elevi de clasa a IX-a, care a câștigat locul I la etapa națională desfășurată la Sibiu, s-a calificat la etapa internațională ce va avea loc în Germania, în această toamnă.

Evenimentul a evidențiat încă o dată legătura strânsă dintre învățământul în limba germană din Banat și partenerii educaționali ai Republicii Federale Germania, dar și faptul că elevii din Reșița continuă să obțină rezultate remarcabile la nivel internațional.

JCS-Denis Dutca

Adaugă comentariu