CARAȘ-SEVERIN – Aproximativ 105 kilograme de elemente provenite din infrastructura feroviară au fost găsite în ograda unui operator de deșeuri, care le-ar fi cumpărat în pofida interdicției legale!
S-a întâmplat undeva în Caraș-Severin, însă surse oficiale nu au dorit să facă identificabilă societatea cu pricina, cercetările vizând inclusiv furt calificat și complicitate la această infracțiune. În cadrul unei acțiuni de verificare a regimului deșeurilor și substanțelor periculoase, derulat la persoane fizice și juridice, în 22 aprilie, de la 10.00, la 16.00, polițiști de la Serviciul Transporturi Caraș-Severin, împreună cu Direcția Regională Antifraudă 5 Deva și cu Comisariatul Județean Caraș-Severin al Gărzii de Mediu.

„În cadrul activităților desfășurate, polițiștii s-au deplasat la sediul unei societăți comerciale, unde, în curtea acesteia, au identificat mai multe componente provenind din infrastructura feroviară, respectiv: 10 plăci de prindere, 11 șuruburi tip tirfoane, un sabot de frână, o eclisă și aproximativ 15 kg de cablu compus din 4 fire din aluminiu, cu înveliș din PVC, bunuri pentru care exista interdicția de a fi achiziționate. Bunurile identificate, cu o greutate totală de aproximativ 105 kg, au fost confiscate de către polițiști. În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și complicitate la furt calificat, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Totodată, societatea comercială a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 31/2011, respectiv pentru achiziționarea de componente provenite din infrastructura feroviară, deși avea interdicția legală în acest sens, fiind aplicată o amendă în cuantum de 100.000 de lei. De asemenea, polițiștii au dispus măsura complementară de anulare a autorizației de colectare pentru societatea comercială.“, transmite Poliția județului.

Oamenii legii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale ce se impun.
JCS-A.M.
