BREBU NOU – Ediția aniversară a Gărâna Jazz Festival marchează trei decenii de existență și va avea loc între 9 și 12 iulie 2026, în inima Munții Semenic. Evenimentul aduce în fața publicului 21 de proiecte muzicale din 16 țări, desfășurate pe trei scene, într-un cadru natural devenit emblematic pentru iubitorii de jazz!
Festivalul, început în 1997 ca o inițiativă între prieteni la Hanul La Răscruce, a crescut constant, păstrându-și însă spiritul autentic. După 30 de ani, Gărâna rămâne un loc unde muzica unește oamenii, într-o atmosferă aparte. Ediția din 2026 reunește artiști din România, Danemarca, Suedia, Norvegia, Marea Britanie, SUA, Haiti, Grecia, Germania, Polonia, India, Nepal, Elveția, Franța, Italia și Ungaria. Concertele vor avea loc pe scena principală din Poiana Lupului și pe scena experimentală de la Biserica Catolică din Văliug, oferind un program divers, accesibil atât cunoscătorilor de jazz, cât și publicului larg. Un moment special al ediției aniversare îl reprezintă revenirea la Hanul La Răscruce, locul de unde a pornit totul. Concertul „Resonance: Exploring the Legacy of Eberhard Weber“, susținut de Jair-Rôhm Parker Wells, evocă energia începuturilor. În 2003, aici a concertat pentru prima dată invitatul internațional Eberhard Weber, moment simbolic readus în atenție după mai bine de două decenii.
Line-up-ul aniversar aduce pe scenă nume consacrate ale jazzului internațional, precum Richard Bona, Bill Bruford sau Dave Weckl, alături de proiecte contemporane precum OKworld, Mammal Hands sau Rebekka Bakken. Publicul va putea asculta și proiecte românești relevante, precum Liviu Butoi Quartet sau Radu Vâlcu Quintet, dar și formule recente precum Zaharenco sau Mindthegap Trio & Flow.Strings Quartet. Programul ediției propune un parcurs muzical variat, de la jazz nordic și explorări electronice, până la fuziuni energice și influențe tradiționale, păstrând identitatea construită în timp de festival.
De-a lungul celor 30 de ani, evenimentul organizat de Fundația Culturală Jazz Banat a reunit 440 de trupe și 1.573 de artiști, devenind unul dintre cele mai longevive și apreciate festivaluri de jazz din România. Pentru ediția aniversară, publicul poate opta între abonamente și bilete de o zi, cu acces la concertele de pe scena principală din Poiana Lupului, dar și variante care includ accesul la scena din Văliug. Concertul de la Hanul La Răscruce va avea acces gratuit.
JCS-Denis Dutca
