BOCȘA – Inițiat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea“ și organizat în parteneriat cu Liceul Teoretic „Tata Oancea”, cu scopul de a omagia scriitorii vărsători, colaboratori, și cu misiunea de a prezenta tinerilor oameni aleși, care sunt, într-un fel sau altul, veritabile modele demne de urmat, proiectul „La o cafea cu scriitorii. Sub zodia Vărsătorului“ a ajuns în acest an la a IX-a ediție.
„Invitatul de onoare a fost prof. univ. dr. habil. Sorin-Domițian Șipoș, prorectorul Universității din Oradea, remarcabil cadru universitar, excepțional coordonator de activitate didactică și de cercetare la Școala Doctorală de istorie a acestei prestigioase universități. Întâlnirea s-a materializat prin intermediul unui ales prieten și colaborator al bibliotecii, prof. dr. Constantin-Tufan Stan, fiu al Bocșei, dar și cetățean, de mare onoare și cinste, al Banatului – trăitor la Belinț și Lugoj, doctorand la Universitatea din Oradea. Evident, invitații au fost întâmpinați cu o cafea și poftiți să ia parte la o întâlnire menită să construiască punți cultural – educaționale.“, ne-a transmis managerul acestui proiect, bibliotecara Gabriela Șerban.
Abordând o temă de cercetare încă neepuizată, Sorin-Domițian Șipoș (nativ în Gemeni – 14 iunie 1969) completează o deja bogată bibliografie de gen cu noul său volum „Între Orient și Occident“ care, spre deosebire de cel al lui Neagu Djuvara, poartă și subtitlul „Imaginea Principatelor Române în relatările călătorilor străini (1710 – 1810)“, menit unei ancorări ferme spațio-temporale.
Evenimentul s-a încheiat în acordurile muzicale ale cantautorului George Popovici, cu o sesiune de autografe și una de fotografii, precum și cu o vizită pe Insula Paradis și Aleea cu Tei de la Bocșa Izvor.
JCS-Walter Fleck
