CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la actualele direcții județene ale Romsilva, comasate și transformate în direcții regionale, în vederea reformării!
Preconizată de a fi adoptată rapid la începutul lunii februarie, „Hotărârea privind aprobarea măsurilor de organizare și funcționare, precum și de reorganizare ale Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva“ a primit însă de abia săptămâna trecută girul Guvernului, ceea ce nu însemnă, evident, că s-a și făcut reforma! Cea mai ușor de perceput (viitoare) schimbare în ochii publicului larg, o reprezintă reducerea numărului de direcții de la 41 la 19, urmând ca viitorii directori ai acestora și conducerea centrală să fie desemnați prin concurs, cu mandate de 5 ani, cu indicatori de performanță financiari, nefinanciari și specifici domeniului silvic.
În cazul județului nostru, actuala Direcție Silvică Caraș-Severin se va transforma în Direcția Silvică Regională Caraș-Severin, după „unirea“ cu Direcția Silvică Timiș. Putem presupune că decizia de a stabili la Reșița sediul viitoarei structuri regionale este în primul rând motivată tehnic, pentru că „la noi e de fapt pădurea“, ținând cont că suprafața aflată în administrarea Direcției Silvice Caraș-Severin (324.430 ha) este de 4,2 ori mai mare decât cea din administrarea Direcției Silvice din Timiș (77.515 ha), de unde și un mai mare volum al activității și al producției. Va rezulta o suprafață de 401.945 ha de pădure de administrat, în urma comasării, din care 46% fag, 24,5% stejar, 16,5% diverse esențe tari, 8,5% rășinoase și 4,5% diverse esențe moi.
Reorganizarea este parte a angajamentelor asumate prin PNRR, iar respectarea jaloanelor este esențială pentru evitarea riscurilor financiare. Măsurile adoptate vizează simplificarea structurii administrative, clarificarea responsabilităților, consolidarea mecanismelor de control intern și accelerarea digitalizării. Reorganizarea va fi implementată progresiv, urmărindu-se eliminarea suprapunerilor administrative, concentrarea competențelor la nivel regional, optimizarea procesului decizional. Pentru a intra în vigoare HG și a produce efecte, documentul trebuie întâi publicat în Monitorul Oficial.
JCS-Walter Fleck

1 Comentariu
Și ce se rezolvă ca vor fi doar 19???? Nimik. Toți atâția șefi vor fi , trebuie să le dea posturi echivalente la toți directorii, șefii de birou și tuturor angajaților din Direcțiile Silvice. Adică aceleași încadrări cu aceleași salarii. Așa prevede legea. “Legea “ trebuie schimbată în primul rând și mai apoi reorganizare sau cum o numiți voi.