Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Modificarea organigramei Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), datorită înființării noului compartiment de Gastroenterologie, va fi supusă aprobării legislativului local în ședința ordinară de joi, 26 februarie!

Înființarea noului compartiment de Gastroenterologie este considerată de maximă importanță de conducerea SMUC, luându-se în considerare adresabilitatea tot mai mare a pacienților cu astfel de afecțiuni. De altfel, directorul medical Ana-Maria Popescu spunea recent că „ar fi ideal un compartiment de Gastroenterologie, ar fi foarte necesar pentru zona noastră de acoperire, acum e doar la Reșița, la Timișoara e foarte greu, de cele mai multe ori nu au locuri, e plin și la ei. Un compartiment măcar cu câteva paturi, ca să poată să facă internări, gastroscopii, colonoscopii, ce este nevoie.”

Astfel, în ședința de joi, unul din punctele de pe ordinea de zi se va referi exact la acest subiect. Spitalul solicită înființarea compartimentului de Gastroenterologie „în cadrul secției Medicină Internă, cu un total de 5 paturi din cele 70 alocate pe Medicină Internă, dar și înființarea unui post nou de medic specialist-specialitatea Gastroenterologie”.

Rămâne de văzut ce vor decide aleșii locali, dar am înclina să credem că decizia noii conduceri SMUC va fi salutată de aceștia prin aprobarea proiectului de hotărâre.

JCS-L.A.

Adaugă comentariu