ZERVEȘTI – Echipa de la poalele Muntelui Mic a trecut duminică, 15 februarie, cu 5-3 de AS Viitorul Ohaba Forgaci (Liga a V-a Timiș). Pe o ploaie torențială care a îngreunat până și sinteticul de la Lugoj, trupa lui Sorin Costachi a marcat de 5 ori în poarta vecinilor de județ prin Valeriu Stancu, Damian Mura (2), Marian Florei și Marius Frenț!
Un joc și un rezultat care l-au mulțumit pe directorul sportiv al Narcisei, Silviu Neghină, mai ales că ocupanta locului 5 în Liga a IV-a Caraș-Severin a reluat pregătirile de doar câteva zile.
„Am reluat pregătirea fizică în data de 7 februarie, am făcut-o la Caransebeș. în spate pe terenul ACH. Ca noutăți sigure sunt Andrei Dalea, Willy Stancu și Ruben Ianoșel, care au venit de la CSM Caransebeș. Mai suntem în discuții cu alți doi jucători, un fundaș central și un mijlocaș central, dacă batem palma, cred că e suficient pentru noi. Avem în probe și câțiva jucători de la Oțelu Roșu, dar mai vrem să-i vedem la joc, nu ne-am decis. La primul amical băieții s-au mișcat destul de bine, chiar dacă a plouat torențial, iar sinteticul de la Lugoj a fost greu. Din păcate, Cristi Slaveți s-a accidentat, sper să nu fie decât o simplă întindere, Brandon Dehelean e în continuare accidentat, îl așteptăm să revină. Încercăm joi, dacă putem, că nu avem niciun fundaș apt, să jucăm cu CSȘ Caransebeș pe CFR, iar sâmbătă mergem la Oravița.”, ne-a spus Silviu Neghină.
Narcisa joacă primul meci din returul Ligii a IV-a, acasă, chiar cu liderul CSM Caransebeș. Teoretic, partida este programată duminică, 1 martie, însă, în funcție de condițiile meteo și de starea terenurilor, AJF Caraș-Severin ar putea decide amânarea începerii returului.
JCS-R.M.
