CARAȘ-SEVERIN – Volumul de debut al poetului Dragan Olariu, lansat la Reșița și Oravița în preajma Zilei Naționale a Lecturii!
Centrul de Carte „Banatica“ din Reșița a găzduit, vineri, lansarea volumului de poezie „Globuri“ al tânărului poet Dragan Olariu, eveniment literar înscris în seria activităților organizate și dedicate zilei de 15 februarie, Ziua Națională a Lecturii.
În cadrul lansării moderate de managerul Bibliotecii Județene „Paul Iorgovici“, Clara Constantin, au vorbit despre tânărul poet și cartea acestuia scriitorul Gheorghe Jurma, inginerul Iulian Georgevici, editorul Valentin Ajder, director al Editurii EIKON, filozoful Vianu Mureșan, prof. Adela Schindler, poeta Liubița Raichici (mama autorului) și nu în cele din urmă, chiar poetul.
Turneul de promovare a cărții a debutat în 5 februarie, la Muzeul Național al Literaturii Române din București, cu lansarea de la standul Editurii EIKON și a continuat pe traseul Pitești, Sibiu, Deva, Arad și Timișoara. Evenimentul de la Reșița a fost urmat, vineri și sâmbătă, de unele similare la Oravița și Lugoj, următoarele programate fiind cele de la Turnu Severin, Craiova și Slatina.
JCS-Walter Fleck
