CARAȘ-SEVERIN – Proiectele vizând cele două investiții au trecut din nou prin mâinile aleșilor județului, pentru ajustări impuse în principal de majorarea TVA-ului!
Administrația județeană a readus în discuție două proiecte, unul aprobat în vara anului trecut, pentru dotarea Secției de Oncologie a Spitalului Județean, celălalt din vara aceasta, pentru înființarea și echiparea Unității de Supraveghere și Tratament Avansat al Pacienților Cardiaci Critici, care va funcționa în același spital.
Legat de Oncologie, Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean, a detaliat: „Proiectele de hotărâre în care au fost aprobați indicatori tehnico-economici au fost legate de Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Este vorba despre un proiect de hotărâre pentru modificarea hotărârii Consiliului Județean Caraș-Severin din 27 iunie 2024, pentru aprobarea proiectului privind dotarea cu echipamente medicale a Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița și a cheltuielilor legate de acesta. Ținând cont de faptul că s-a majorat TVA-ul de la 19% la 21%, acest lucru a crescut contribuția Consiliului Județean la acest proiect. Valoarea totală a acestui proiect este de 18.170.000 de lei, contribuția proprie a Consiliului Județean, 2%, și cheltuielile neeligibile sunt în sumă totală de 636.000 de lei, inclusiv TVA. Acești bani vor fi puși de către Consiliul Județean pentru derularea acestui proiect.“
Ajustări similare au fost făcute și în cazul unității pentru cardiacii critici. „De asemenea, a fost modificată hotărârea Consiliului Județean Caraș-Severin din 28 iulie, privind aprobarea proiectului, înființarea și dotarea cu echipamente medicale a unității de supraveghere și tratament avansat al pacienților cardiaci critici din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Reșița. La fel și aici, modificându-se TVA-ul, a fost nevoie de o modificare a indicatorilor tehnico-economici. Valoarea totală a proiectului este de peste 5.300.000 de lei cu TVA. Contribuția proprie a Consiliului Județean, 2%, și cheltuielile neeligibile sunt de aproape 200.000 de lei.“, a mai precizat președintele CJ.
JCS-A.M.
