Angajamentul UVT pentru interdisciplinaritate se regăsește atât în strategia de cercetare, cât și în modul de proiectare a programelor de studii, universitatea asumându-și rolul de catalizator al dezvoltării societății prin integrarea științelor exacte, a științelor socio-umane și a creației artistice în proiecte cu impact real. Prin poziționarea în ISR 2026, UVT confirmă coerența dintre viziunea sa instituțională și modul în care aceasta se reflectă în rezultatele de cercetare interdisciplinară la nivel internațional. Un pilon esențial al acestei viziuni este Institutul de Cercetări Avansate de Mediu – ICAM, infrastructură de cercetare la standarde internaționale. ICAM reunește specialiști din biologie, fizică, matematică, informatică, chimie și științele mediului, implicați în proiecte interdisciplinare dedicate temelor majore ale prezentului, precum schimbările climatice, monitorizarea mediului sau dezvoltarea tehnologiilor verzi.
La nivel educațional, UVT susține formarea unei culturi interdisciplinare încă din ciclul de licență prin proiectul disciplinelor complementare, în cadrul căruia studenții parcurg discipline din afara specializării lor pentru a dobândi competențe transversale precum gândire critică, colaborare, comunicare, capacitate de analiză și integrarea perspectivelor multiple din științe exacte, științe socio-umane și arte.
La scară globală, clasamentul THE subliniază că interdisciplinaritatea este esențială pentru a găsi soluții la problemele complexe ale lumii contemporane, de la tranziția digitală și criza climatică, la sănătate publică, securitate, sustenabilitate și reducerea inegalităților. Prin poziționarea sa în ISR 2026, UVT confirmă nu doar un rezultat academic, ci și rolul său activ în ecosistemul global al cercetării interdisciplinare.
Informații suplimentare pot fi regăsite pe pagina web:
https://www.timeshighereducation.com/interdisciplinary-science-rankings
